Suma cerută de Ford pentru Volvo pare exorbitantă: 6 miliarde de dolari! Ceea ce înseamnă de trei ori mai scump decât preţul plătit de Tata pentru Jaguar şi Land Rover, de 7 ori mai mult decât preţul obţinut pe Aston Martin sau de 12 ori mai mult decât acţiunile pe care Ford le deţine la Mazda (care, de asemenea, este de vânzare).
Nu doar atât, Ford vrea să scape de Volvo până la finalul primului trimestru din 2009, pentru a folosi lichidităţile în planurile sale de restructurare şi depăşire a crizei economice. Însă realitatea este sumbră: la momentul actual nu există nici un mare constructor sau concern dispus să sacrifice o sumă atât de mare pentru Volvo, care se vede nevoit să apeleze la ajutorul statului suedez. La fel ca Saab, pus pe lista de vânzări de către GM.
Cel mai probabil preţul va scădea (mulţi estimează că Volvo ar putea fi vândut la o treime din valoarea cerută de Ford), iar Volvo va intra într-o perioadă foarte grea, deoarece multe din planurile pentru marca suedeză sunt legate strâns de infrastructura concernului american Ford.