Odată adus la Salonul Auto Geneva de anul acesta, Ford Tourneo Custom a dat startul tendinţelor inovatoare în gama de vehicule utilitare a producătorului americano-german. Deşi designul afişat de show-car părea destul de extravagant pentru un van de pasageri, se pare că liniile acestuia vor ajunge în producţia de serie ca atare, cu o singură modificare discretă: apariţia proiectoarelor de ceaţă, în locul prizelor de aer frontale.
Maşina va folosi tracţiunea faţă şi va putea primi la bord opt sau nouă pasageri, în funcţie de configuraţie aleasă. Interiorul, însă, va fi departe de austeritatea unui van tradiţional, astfel că atât din punctul de vedere al ergonomiei, cât şi al designului, atât bordul cât şi amenajarea habitaclului vor duce cu gândul la o maşină de pasageri din clasa medie sau compactă. Mai mult, Ford va oferi pentru noul să van dotări precum avertizor la depăşirea benzii sau cameră video pentru marşarier.
La capitolul motorizări, noul Tourneo Custom se bizuie pe Duratorq-ul de 2,2 litri, disponibil în versiunile de 99, 123 şi 153 CP, dar pentru transmisie nu există decât opţiunea cutiei manuale cu şase rapoarte. Consumul va fi ameliorat simţitor de prezenţa sistemului start-stop, ceea ce se va traduce printr-o medie de 6.9 l/ 100 km, o valoare foarte bună pentru un asemenea vehicul. Deocamdată, detalii precum preţul sau data apariţiei maşinii sunt necunoscute, dar mai mult ca sigur vom vedea noul Tourneo Custom pe străzi până la finalul anului.