Ford Spania opreşte producţia de automobile timp de nouă zile. Care sunt motivele
Producătorul american de automobile Ford va opri producţia fabricii din Almussafes, estul Spaniei, pentru nouă zile în cursul lunii noiembrie, din cauza unei cereri scăzute pentru vehiculele sale, a declarat marţi un purtător de cuvânt al companiei.
Producţia de motoare va fi de asemenea oprită pentru 13 zile, luna viitoare, a mai spus oficialul. O parte din producţia spaniolă de motoare Ford este trimisă în Canada pentru asamblarea modelului Edge.
Ultima închidere a producţiei s-a făcut în luna octombrie, pentru trei zile.
La uzina Almussafes lucrează pentru Ford aproximativ 7500 de angajaţi care produc aproximativ 1840 de maşini pe zi.