Ford restructurează rețeaua de dealeri din Europa
Ford restructurează rețeaua de dealeri din Europa. Producătorul american va reduce amprenta rețelei sale de dealeri din Europa și se va concentra mai mult pe vânzările online. Cea mai afectată va fi Marea Britanie, care va pierde aproape jumătate din rețeaua de dealeri Ford.
Președintele Ford of Europe, Stuart Rowley, nu a oferit o estimare asupra numărului de dealeri care va dispărea. „Va fi în concordanță cu dimensiunea pieței”, a spus acesta pentru Automotive Europe. Potrivit unor surse din industrie, circa 180 de dealeri din Marea Britanie dintre cei 400 riscă să fie închiși.
Reducerea numărului de dealeri va crește profitabilitatea Ford, potrivit lui Rowley. „Evident, sunt costuri mari asociate rețelei de distribuție, ceea ce se reflectă în costul final al mașinii sau în profitabilitate. Vrem să facem rețeaua de ditribuție mult mai eficientă”, a spus acesta.
Reorganizarea rețelei de dealeri Ford va însemna și o trecere accelerată către vânzările online, ca reacție la schimbarea obiceiurilor de cumpărarea ale clienților. Într-adevăr, nimeni nu înțelege, în epoca vânzărilor online, de ce insistă producătorii auto să aducă clienții într-un shoroom pentru a afla prețul final al unei mașini.
Producătorii care publică online oferta finală, cu toate discounturile, au de câștigat. Asta deoarece consumatorii iau deja decizia de cumpărare de pe site-ul producătorului, iar prețul reprezintă un criteriu principal în procesul de achiziție.
În afară de brandurile premium, unde afinitățile sunt clare, pe segmentul de volum nu există suficientă diferențiere între mărci pentru ca un client să ia decizia de cumpărare pe baza renumelui producătorului. Iar dacă există discounturi ascunse la dealeri, e puțin probabil că acei clienți le vor afla vreodată, pentru că ei au cumpărat deja mașina de la producătorul cu cel mai mare discount afișat.
„Piața de retail se schimbă. Pe viitor vom avea mai puțini dealeri și mai puține puncte fizice de vânzare”, spune Rowley. Introducerea sistemului Ford de vânzări online în Europa va coincide cu lansarea modelului Mustang Mach-E, în această toamnă.
„Ne așteptăm, cu toții, ca tranzacțiile online să devină majoritate. Clienții vor să-și comande mașinile online. Vor să plătească pentru ele online. Vor o interfață unică pentru asta”, adaugă Rowley.