Ford prezintă noul Mustang Dark Horse, o versiune dedicată performanței pe circuit

Autor: Adrian Somai 15 sept. 2022 Știri auto

Noua generație Mustang nu este singura surpriză pregătită de Ford pentru această toamnă, odată cu aceasta fiind prezentat și noul Mustang Dark Horse. Este vorba despre o versiune ceva mai puternică a lui Mustang, dedicată performanței de pe circuit.

Din punct de vedere al înfățișării exterioare, încă de la prima privire putem remarca o grilă frontală de culoare neagră, niște blocuri optice cu tentă fumurie, mai multe elemente aerodinamice la nivelul spoilerului față și a pragurilor, un difuzor de aer și un sistem de evacuare cu patru terminații. Evident, nu lipsesc nici emblemele speciale care ne ajută să ne dăm seama că avem în față versiunea Dark Horse. În standard, bolidul este echipat cu un set de jante din aliaj cu diametrul de 19 inci, însă cei interesați pot opta pentru niște jante speciale realizate din fibră de carbon.

La nivelul habitaclului remarcăm imediat volanul îmbrăcat în Alcantara și cusăturile Albastru Indigo care ies în evidență. Pachetul Appearence aduce în plus niște scaune în nuanță Blue Deep Indigo. De asemenea, bolidul este echipat și cu un sistem audio B&O cu 12 incinte.

Motor V8 Coyote îmbunătățit

La capitolul tehnic, versiunea Mustang Dark Horse este echipată sub capotă cu o versiune îmbunătățită a unității de motorizare V8 Coyote cu capacitate de 5.0 litri, care are acum câteva componente împrumutate de la Shelby GT500. Motorul ar urma să livreze aproximativ 500 de cai putere. Transmisia este asigurată prin intermeidul unei cutii manuale cu șase rapoarte. Cei interesați pot opta însă și pentru o cutie automată cu zece rapoarte.

Fiind vorba despre o versiune dedicată circuitului, Mustang Dark Horse este echipat și cu o răcire mai bună pentru trenul de rulare și cu un sistem de frânare Brembo cu șase pistoane. De asemenea, tot în standard, bolidul mai este dotat și cu amortizoare MagneRide.

Sursa: Motor1 


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Ford


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide