Cât a ajuns să coste un Ford Mustang Shelby GT500 nou-nouț după ce a fost grav avariat?

Publicat: 20 08. 2021, 17:16
Actualizat: 20 08. 2021, 17:17

Parcă au magnet la accidente șoferii de Ford Mustang. Versiunile Shelby GT500 nu fac excepție. Un model achiziționat cu doar câteva lui în urmă a ajuns, daună totală, la vânzare. Mașina a fost răsturnată.

GALERIE FOTO

Muscle car-ul american a fost implicat într-un accident grav. Nimic nu a scăpat neatins. Bara față, grila, capota, aripile, portierele, plafonul, bara spate, capacul portbagajului. Toate sunt serios deformate. Nu au scăpat nici parbrizul, nici luneta. Toate airbag-urile au fost declanșate în impact.

Anunțul de vânzare nu dă detalii despre impact, dar, la cum arată mașina, este clar că a fost răsturnată.

Epava a fost scoasă la vânzare pe platforma Copart, cu o valoare estimată la 79.293 de dolari. Evident, panourile de caroserie pot fi îndreptate sau înlocuite, piesele pot fi schimbate. Dar proiectul va fi costisitor. Iar din moment ce structura de rezistență a mașinii a fost avariată, doar cineva care nu-i cunoaște trecutul va mai avea curaj să o cumpere.

Ford Mustang avariat la preț de Mustang nou-nouț

În Statele Unite, o astfel de versiune pornește de la 72.900 de dolari. Deci este chiar mai ieftin decât epava scoasă la vânzare pe Copart. Fără îndoială, noul Ford Mustang avariat are o listă lungă de dotări suplimentare. Dar câte dintre ele mai sunt funcționale după impactul violent?

În prețul de listă intră un motor V8 de 5,2 litri, care dezvoltă 760 de cai putere și un cuplu de 850 Nm. Este cel mai puternic Mustang de serie construit vreodată. Are transmisie automată cu opt trepte și tracțiune spate. Aceasta din urmă poate fi unul dintre motivele pentru care mașina din anunț a ajuns în starea în care se află acum.

Mașina accelerează – sau mai bine zis “accelera” – de la 0 la 96 km/h (60 mph) în 3,5 secunde. Sunt cifre demne de supercarurile europene.