Ford Fiesta – începuturile producţie
Noul Ford Fiesta, a fost conceput şi creat de către divizia europeană a echipei de dezvoltare a produselor globale Ford. Este, de asemenea, proiectul care stă la baza viitoarei strategii de dezvoltare a produselor Ford la nivel global, reunind astfel pieţele din Europa, America şi Asia. Noul Fiesta va fi adaptat fiecărei regiuni în parte şi va pătrunde treptat pe aceste pieţe, începând din prezent până în 2010 – punctul de plecare fiind, în acest moment, Europa.
Uzina din Köln este prima unitate de asamblare Ford din lume care va construi noul vehicul. În ianuarie 2009, fabrica din Valencia, Spania, va începe, de asemenea, să producă noul Fiesta. Unităţile de producţie ale noului Fiesta în afara Europei vor fi Nanjing în China, Rayong în Tailanda şi Cuautitlàn în Mexic. Debutul producţiei în aceste regiuni se va face în intervalul de timp 2008, sfârşit de an, până la începutul lui 2010.
Pentru producerea noului Fiesta a fost investit un total de 455 de milioane de Euro în restructurarea şi modernizarea uzinei. Noul Fiesta este construit prin tehnici sofisticate, mai des întâlnite în producţia maşinilor de mari dimensiuni, experţii Ford reuşind să introducă aceste componente la uzina de asamblare din Köln – recunoscută pentru eficienţa sa operaţională – fără să afecteze producţia existentă a modelului Fiesta.