Ford Fiesta – 250.000 de maşini produse
Noul Ford Fiesta s-a impus la nivel European drept cel mai bine vândut model într-un timp de nouă luni, exemplarul cu numărul 250.000 ieşind de pe linia de producţie a fabricii din Köln, Germania. Nicio altă versiune anterioară Ford Fiesta nu a atins acest prag de producţie într-o perioada de timp atât de scurtă.
În luna martie, vânzările la nivel european s-au ridicat la 52.800 de unităţi, aducând modelului Ford Fiesta titlul de cel mai bine vândut autovehicul în Europa, conform datelor furnizate de compania de consultanţă specializată în domeniul auto, JATO Dynamics. Este cea mai importantă performanţă la nivel de vânzări lunare atinsă de un model Fiesta începând din august 1996.
"Noul Ford Fiesta a avut un impact extraordinar asupra consumatorului încă de la momentul lansării sale în întreaga Europa," a declarat Ingvar Sviggum, Vice-preşedinte marketing, vânzări şi servicii post-vânzare al Ford Europa. "Clienţii sunt atraşi de designul Fiesta, de experienţa pe care o trăiesc la bordul acestui model şi de raportul calitate-preţ cu care se prezintă pe piaţa auto."
În Europa, noul Ford Fiesta este produs la fabrica din Köln, iar începând din luna ianuarie a acestui an şi la Valencia, Spania. Având în vedere planurile de dezvoltare a modelului la nivel mondial, Fiesta este totodata construit în Nanjing, China, iar începând din anul 2010 va intra in producţie şi în centrele Rayong, Thailanda şi Cuautitlàn, Mexic. Vânzările în America de Nord vor demara în 2010. De la lansarea primului model Fiesta, în anul 1976, peste 12 milioane de unităţi au fost comercializate în toată lumea.