Ford Capri – surpriza Ford la Frankfurt 2011 este un nou coupe?
Denumirea Capri a apărut în nomenclatorul Ford încă din anii ’60, dar coupe-ul lansat în 1978 a fost, cu adevărat, maşina care, fără a exagera, a influenţat o întreagă generaţie de tineri. Din păcate, Ford Capri a fost „înmormântat” la sfârşitul anilor ’80, fără un urmaş cu un succes la fel de mare.
Lucrurile s-ar putea să se schimbe chiar la Salonul Auto Frankfurt 2011, unde francezii de la L’Automobile Magazine afirmă că este foarte posibil să rămânem surprinşi de o reiterare modernă a legendarului Ford Capri – VEZI AICI RANDĂRILE.
Cel mai probabil, va fi vorba de un concept premergător, menit a testa reacţiile publicului. Ford Capri va fi, aşadar, un hot-hatch compact, cu un bot agresiv, având trăsături derivate din ale noului Ford Focus, în timp ce spatele va fi mult mai plonjat decât ne obişnuise până acum versiunea în trei uşi a precedentei generaţii Focus.
Din punct de vedere tehnic, ne aşteptăm la o gamă de motoare Ecoboost puternice, asociate cu transmisii manuale cu 6 trepte sau automate Powershift, cu dublu ambreiaj. Bineînţeles, vor exista şi versiuni sportive, precum Capri ST sau chiar Capri RS.
Modelul de serie Ford Capri nu este aşteptat înainte de 2014, când ar trebui să devină un rival redutabil pentru Opel Astra GTC, Volkswagen Scirocco sau Renault Megane Coupe. Rămâne să vedem dacă Ford ne va surprinde sau nu la salonul german.