Ford Bronco vine în Europa însă există două modele populare ce vor fi scoase din portofoliu

Publicat: 15 12. 2022, 11:25

Producătorul de automobile Ford a anunțat că va lansa în Europa o variantă a SUV-ului Bronco, lăsând la o parte modelele casei, Fiesta și Focus. Aceasta este o inițiativă care confirmă trendul mașinilor mari din Europa.

Deși piața europeană a fost dominată de SUV-uri, iată că Ford anunță că portofoliul său va fi dominat în următorii ani de SUV-uri, pickup-uri și crossovere, iar primul din rândul acestora este modelul Bronco. Mergând pe aceeași linie, Ford a mai anunțat că popularele modele Fiesta și Focus vor dispărea din listă.

Bronco, un SUV de talie medie, perfect pentru off-road, va ajunge pe câteva piețe preselectate ale Europei până în primăvara anului viitor. În anunț nu este precizat dacă în oferta europeană va apărea și varianta Bronco Sport.

Performanța modelelor Fiesta și Focus a scăzut în anii pandemiei

Noua abordare a Ford de a aduce vehicule mari nu este văzută ca una lipsită de riscuri, mai ales că producătorul va face tranziția la vehicule integral electrice până în 2030. Ford își va reorienta cumpărătorii de mașini mici către viitoarele oferte de SUV-uri de clasă mică. De altfel, nici modelele care vor ieși din ofertă nu mai reprezentau o garanție a profitului, Focus înregistrând o scădere semnificativă din 2019, scrie motortrend.com.

Modelul Fiesta a prezentat și el o situație precară, având în vedere că în 2018 a avut 270.931 de unități vândute. În apogeul pandemiei din 2020, Fiesta s-a vândut  într-un număr de 156.067 de unități.

Planul de a lansa trei noi vehicule electrice în următorii doi ani se desfășoară conform programului și va începe cu un crossover Ford Puma alimentat de baterii și construit în România în 2024. Acesta este vehiculul electric către care cumpărătorii europeni Ford Fiesta vor fi îndrumați. Fiesta își va încheia producția în 2023 și Focus până în 2025.

Odată cu introducerea modelului Bronco în Europa, va începe o nouă campanie publicitară, de inspirație americană. Într-un citat pentru Auto News Europe, noul slogan va cita „spiritul aventuros” și este menit să reflecte „valorile americane” de libertate, experiențe în aer liber și aventură.