Florentin Petre şi Colina Motors

Publicat: 21 05. 2010, 17:00

Noua sa pasiune pentru maşinile de curse i-a adus
weekendul trecut primul loc întâi într-o competiţie auto oficială
la volanul unui Renault Clio Super 1600. Pista Haskova, etapa a
doua din campionatul naţional de circuit al Bulgariei, a avut la
start peste 40 de participanţi.

Aflat la volanul maşinii sale de curse, un Renault Clio
Super 1600, Florentin Petre a reuşit să se impună fără probleme la
finalul celor 12 tururi de pistă
, ocupând primul loc la
clasa A6, la o diferenţă de 30 de secunde faţă de următorul clasat
– campionul en-titre al Bulgariei la această clasă.
Circuitul de la Haskova măsoară 3,12 km, iar cel mai bun
timp înregistrat de Florentin pe un tur de circuit a fost de 1′ 44″
20.

Mai mult, Florentin a reuşit o performanţă remarcabilă
situându-se pe poziţia a doua în clasamentul general al
competiţiei, imediat după Rumen Dunev- campionul Bulgariei din
2009 în cursele de circuit. Extrem de cunoscut şi iubit în Bulgaria
datorită evoluţiilor sale ca fotbalist profesionist la clubul CSKA
Sofia, Florentin Petre s-a declarat foarte mulţumit de prestaţia sa
pe pista de la Haskova: „Am venit aici să câştig şi sunt foarte
mulţumit că am reuşit să-mi ating obiectivul. Mă simt excelent la
volan.

Este prima cursă oficială la care particip cu Renault Clio S1600
şi am câştigat! În plus, mă bucur că am putut să demonstrez fanilor
mei de aici, din Bulgaria, că pot să fac performanţă şi ca pilot de
raliu. Le multumesc că au fost alături de mine şi la acest gen de
competiţii şi îi aştept să mă încurajeze şi la celelalte etape la
care voi participa. Următoarea cursă va fi cea de la Dracova, tot
în Bulgaria, în perioada 5-6 iunie. După aceasta, sper ca
următoarea competiţie să fie în România, la o etapa din Campionatul
Naţional de Viteză în Coastă.

” Pilot de curse doar din 2009, Florentin Petre a concurat până
acum la 4 competiţii auto, dintre care una oficială, la
volanul unui Mitsubishi Lancer Evo 9 de grupa H.
Maşina sa
preferată este însă Renault Clio Super 1600, pe care a
achiziţionat-o în 2009 de la Rumen Dunev şi care este maşina
campioană în Bulgaria timp de 3 ani consecutiv. Are un
motor de 1,6 litri şi 247 CP, şi este pregătită pentru competiţii
de echipa tehnică de la Colina Motors.