Fiul lui Miron Cozma, beat la volan, a provocat un accident, apoi a fugit
Fiul lui Miron Cozma a intrat cu maşina într-un stâlp, într-o intersecţie din Timişoara, în noaptea de marţi spre miercuri, iar apoi a fugit de la locul accidentului. Poliţiştii au reuşit să-l prindă şi au stabilit că a condus sub influenţa alcoolului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Accidetul rutier a avut loc, în noaptea de marţi spre miercuri, în inertsecţia din Piaţa Bălcescu din Timişoara, fiind provocat de Dan Cozma, fiul lui Miron Cozma.
Potrivit poliţiştilor timişeni, şoferul unei maşini a intrat într-un stâlp de iluminat public, aflat în intersecţie, după ce a ratat o curbă şi a pătruns pe spaţiul verde. Imediat după ce a provocat accidentul, şoferul în vârstă de 37 de ani a fugit, dar a fost prins în scurt timp de poliţişti pe o stradă din apropiere.
Bărbatul a fost verificat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.
“Un bărbat a condus un autoturism în intersecţia din Piaţa Bălcescu în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi a intrat într-un stâlp. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean Timişoara în vederea recoltării probelor de sânge. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului”, a declarat, miercuri dimineaţa, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, Aurora Voicilă.
Surse locale spun că accidentul a fost provocat de Dan Cozma, fiul lui Miron Cozma.