Final de sezon în Campionatul Național de Drift. Câștigător la clasa street: un debutant de 13 ani
Sezonul 2024 în Campionatul Național de Drift s-a încheiat pe circuitul Transilvania Motor Ring din Mureș. Etapa finală a fost dedicată piloților de la clasa street, dar și copiilor, care au venit din toată țara pentru a concura.
Aflată la al treilea sezon, clasa street a Campionatului Național de Drift este dedicată exclusiv piloților aflați la început de drum. Anul acesta a fost înființată și o divizie dedicată copiilor cu vârsta între 9 și 16 ani, denumită RoDrift Kids.
Etapa finală din Mureș a fost câștigată de bucureșteanul Adrian Mirea, urmat pe podium de Mihai Zăvoian și Radu Darius.
Câștigător la clasa street: un debutant de 13 ani
Chiar la primul său sezon de drift, Adrian Mirea a devenit și noul campion de la clasa street. Iar de anul viitor va avea licență pentru a concura în campionatul mare, la clasa Semi Pro.
Pentru prima oară, la clasa kids s-a impus Alexei Manea, în vârstă de 13 ani. A fost urmat în clasamentul etapei de Albert Ciotu, 12 ani, și Robert Iancu, în vârstă de 15 ani.
Însă, la prima ediție a campionatului național RoDrift Kids, Robert Iancu a fost cel care a ridicat trofeul deasupra capului, iar pe locul 2 s-a clasat tot Albert Ciotu.
Marea surpriză din clasamentul final este Alexis Stan, care la numai 9 ani a încheiat pe podium.
De pe circuitul Transilvania Motor Ring nu au lipsit instructorii RoDrift Academy, piloți cu experiență în acest domeniu, multipli campioni naționali. Aceștia le-au oferit tinerilor sfaturi și aplicații practice pentru a-și dezvolta abilitățile în derapajele controlate.
Final de sezon în Campionatul Național de Drift
„Este un real succes pentru noi ce s-a întâmplat în acest an. Sunt convins că o parte dintre cei care au concurat acum la street, în următorii ani vor face senzație pe circuit la divizia Pro. Creștem o nouă generație de piloți responsabili și care să ofere un exemplu celorlalți prin comportamentul lor”, a spus Andrei Balica, președintele RoDrift.
Clasa Street din Campionatul Național de Drift a apărut pentru prima dată în 2022. Scopul a fost acela de a educa publicul și de a-i atrage pe teribiliștii din trafic într-un cadru sigur.
Cu motto-ul „Campionii sunt pe circuit, nu pe străzi”, în cadrul etapelor din campionat au fost implementate mai multe campanii de conștientizare ale pericolelor din trafic alături de autorități și Poliția Rutieră.