Noul BMW i3 a atins deja cota de 10.000 de comenzi doar în Germania, ceea ce e peste aşteptările oficialilor. Care se văd acum presaţi de cererea mare care se anunţă în SUA şi China, pieţe pe care i3 va fi lansat în mod oficial la începutul lui 2014.
Chiar dacă recentele 4 stele din 5 de la testele de coliziune Euro NCAP i-au făcut pe mulţi detractori ai maşinilor electrice să jubileze, adevărul este că BMW i3 nu are de ce să-şi facă griji, câtă vreme nivelul de protecţie al pasagerilor este unul foarte bun, construcţia caroseriei din CFRP (plastic ranforsat cu fibră de carbon) demonstrându-se o idee foarte bună.
În ce priveşte BMW i8, veştile sunt şi mai bune: conform şefului de marketing şi vânzări, Ian Robertson, toată producţia pentru 2014 a fost deja vândută!
Este adevărat, nu au fost comunicate şi date privind numărul de exemplare, dar, având în vedere că i8 încă nici nu apucat să ajungă în showroom-uri, vorbim de un feedback excelent. Cu alte cuvinte, cine se înscrie acum pe lista de comenzi pentru un BMW i8 trebuie să aştepte cel puţin până în 2015 pentru onorarea comenzii…
Prin urmare, iată că domeniul maşinilor electrice le poate mulţumi din plin celor de la BMW, care sperăm să contribuie la revigorarea rapidă a vânzărilor de maşini electrice pe plan mondial.