Ce au filmat niște trecători într-o mașină de poliție parcată?

Publicat: 03 06. 2021, 07:44
Actualizat: 03 06. 2021, 07:53

Este incredibil ce au filmat niște trecători într-o mașină de poliție parcată pe o stradă din Iași. Nici lor nu le-a venit să creadă când s-au apropiat de geamul autospecialei Dacia Logan.

GALERIE FOTO

Trecătorii au văzut mașina de poliție parcată pe o stradă din Iași. Unul dintre ei a surprins imagini incredibile la bord. Prin geam, acesta a observat în cabină dispozitive care nu ar trebui folosite de niciun șofer, cu atât mai puțin de oameni ai legii.

Prin geamul din dreapta al autospecialei de poliție se pot observa nu una, ci două cleme de anulare a sunetului de avertizare pentru centura de siguranță. Acestea sunt introduse în conectorul centurilor, între cele două scaune din față. Imaginile filmate au fost preluate de pe TikTok și publicate pe pagina de Facebook Control Trafic Iași.

Astfel de dispozitive, atunci când nu sunt folosite ca adaptor, sunt ilegale pentru că au un singur scop. Păcălesc practice calculatorul de bord. Astfel, nu mai apare semnalul sonor de avertizare care le amintește conducătorilor auto că trebuie să cupleze centura de siguranță.

Polițiștii care se deplasează cu o mașină de poliție nu sunt scutiți de la portul centurii de siguranță

Potrivit  OUG nr. 195/2002, există într-adevăr categorii de persoane exceptate de la purtatul centurii de siguranță. Dar cei care conduc sau se deplasează cu o mașină de poliție sau orice altă autospecială nu sunt pe lista de excepții.

Șoferii nu sunt obligați să poarte centura atunci când se deplasează în marșarier sau când staționează. Pot renunța la centură și femeile în stare vizibilă de graviditate sau cei care conduc vehicule de transport public persoane atunci când transportă pasageri.

Apar pe lista de excepții și persoanele care dețin un certificat medical care indică afecțiunea din cauza căreia nu pot purta centura de siguranță. Nici instructorii auto nu sunt obligați să cupleze centura.

@razvanlup21##fyp##politia

♬ sunet original – Petronel Florin

Citește și: