Fii o gazdă bună şi întâmpină-ţi oaspeţii pe o canapea cu bot de Lamborghini
Să zicem că eşti patronul unui service cochet şi că vrei să îţi întâmpini clienţii într-o zonă frumos aranjată, cu tabouri cu maşini pe pereţi şi decoraţiuni retro cu temă auto. Dar toată lumea poate să facă asta, nu? Probabil aşa s-au gândit şi polonezii de la Design Epicentrum.
În cazul în care îţi sună cunoscut numele ăsta, e pentru că ei fac birourile cu feţe de Lamborghini Murcielago şi Bugatti Veyron. Iar acum au făcut o canapea cu faţă de Lambo. Sau, mai bine zis, cu spate de lambo, fiindcă faţa ar fi locul în care stai, nu?
Oricum ar fi, poţi să fii destul de sigur că nici un alt service nu are (încă) aşa ceva în sala de aşteptare. Trebuie doar să ai în vedere un lucru mărunt: pe capota falsă a Lambo-ului nu există logoul mărcii italiene, ceea ce înseamnă, cel mai probabil, că polonezii nu au acordul celor de la Lamborghini pentru creaţia lor. A, da, şi canapeaua pare a fi la fel de înghesuită ca un Murcielago.