Fiat sărbătoreşte 120 de ani de existenţă – VIDEO

Autor: ProMotor 15 iul. 2019 Știri auto
Fiat sărbătoreşte 120 de ani de existenţă – VIDEO

În urmă cu 120 de ani, la data de 11 iulie 1899, la Torino, se înfiinţa Società Anonima Fabbrica Italiana di Automobili Torino – F.I.A.T.

Primul automobil construit de fabrica din Torino a fost modelul 4 HP, care în anul 1900 ajunsese la 24 de unităţi produse. Perioada de la finalul secolului ‘19 a fost reprezentată de iniţiative de amploare, de multă creativitate şi idei revoluţionare, iar prima fabrică de automobile din Italia, avea să devină curând, una dintre cele mai importante companii auto din lume.

Sediul central al grupului se află în Torino, regiunea Piemont, în nord-vestul Italiei.

Domeniul de activitate Fiat a fost iniţial construcţia de automobile şi vehicule industriale şi agricole, însă treptat grupul şi-a diversificat activităţile, atât în mediul industrial, cât şi în cel financiar, şi operează acum în 61 de ţări prin intermediul a 1.063 de companii cu peste 223.000 de angajaţi.

Începând din 2011, Fiat a deţinut o participaţie de 25% la producătorul auto american Chrysler, iar din 2014 cele două companii au fuzionat dând naştere grupului Fiat Chrysler, unul dintre cei mai mari constructori de autovehicule din lume. Portofoliul companiei include mărcile Abarth, Alfa Romeo, Chrysler, Dodge, Fiat, Fiat Professional, Jeep, Lancia, Maserati, and Ram Trucks. Ferrari s-a desprins din FCA în 2016.

În luna mai 2019, FCA a propus grupului Renault o fuziune de 35 de miliarde de dolari, însă negocierile au eşuat, după ce partenerul francezilor Nissan nu şi-a manifestat acordul, iar guvernul francez a prelungit negocierile până când grupul FCA a decis să-şi retragă oferta.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide