Vara își intră în drepturi, iar sezonul estival începe. Fiat 500e ar putea fi mașina ideală pentru vacanțele din această vară, dar într-un stil electrizant, italian.
Numele de Fiat 500 este cunoscut în toată lumea. Originalul 500 a motorizat întreaga Italie și a devenit un adevărat simbol cultural, fiind îndrăgit de pasionații auto din toată lumea.
Fiat 500 a fost reinventat în 2009 și a fost un succes în segmentul mașinilor mici, cu design retro, pe care oamenii le cumpără pentru distracție, așa cum este și Mini. Fiat 500e, noua generație, care acum este electrică, a fost lansat în 2020. Păstrează aceeași formă care a consacrat acest model, dar aduce câteva actualizări stilistice și, cel mai important, propulsie electrică.
Pentru cei ce vor să trăiască „la dolce vita” în această vară, pot cumpăra un Fiat 500e la mâna a doua. Mașina este din 2021 și a parcurs doar 25.333 de kilometri. Ca orice Fiat 500, are acel aspect simpatic, aproape ca de jucărie. Exteriorul este finisat într-o nuanță de alb pastelat, cu jante din aliaj de culoarea grafitului și mici accente albastre care să ne arate că avem de-a face cu o mașină electrică.
La interior, mașina are o tapițerie bicoloră, din material textil finisat cu gri și albastru, iar planșa de bord are elemente vopsite în culoarea caroseriei, o notă adusă originalului Fiat 500. De asemenea, mașina este echipată și cu trapă, o opțiune foarte bună, mai ales pe timp de vară, care va lăsa mai multă lumină în cabină și flux de aer.
Mașina vândută de BT Leasing este listată la vânzare cu prețul de 27.251 de euro cu TVA inclus. Pentru această sumă de bani veți primi un Fiat 500e cu motorul de 118 CP și bateria de 42 kWh, suficientă pentru a asigura mașinii o autonomie maximă de peste 300 de kilometri.
Lista de opțiuni cuprinde climă automată, navigație, Bluetooth, cameră de marșarier, geamuri electrice, oglinzi electrice, volan din piele cu reglaje și comenzi, pilot automat și sistem de acces Keyless.