Ca bărbat, ar fi aproape hilar să apari la o întrunire rezervată fanilor lui "Fast & Furious" în bibeloul din imagini – asta dacă trecem cu vederea bărbaţii cu alte orientări sexuale. Pentru că Fiat-ul 500 preparat de Aznom se vrea un obiect de fashion.
În ciuda celor 1.000 (sau 1.000.000?!) de posibilităţi de personalizare a Fiat-ului 500 propriu, pe care uzina le oferă, tunerii nu se dau bătuţi şi găsesc soluţii originale pentru a ieşi în evidenţă. Tunerului Aznom nu îi pasă de partea tehnică, pe care a lăsat-o neschimbată, în schimb a intervenit asupra look-ului, micuţa citadină căpătând un stil "bicolore", pe care verişoara Lancia Ypsilon îl propune de ceva vreme în serie. Însă, faţăde aceasta, Fiat-ul 500 de faţă este încălţat cu jante speciale de 17", aproape imense dacă ne raportăm la dimensiunile maşinii.
Interiorul este extravagant – ceea ce înseamnă că poate să placă mai mult sau mai puţin. Păstrând dualitatea celor două nunaţe din exterior, habitaclul frapează prin inserţiile de lemn de pe bord, care amintesc de blana unui tigru sau, pentru ecologişti, de scoarţa copacilor de esenţă rară. Pielea este nelipsită de pe scaune sau bord, iar măciulia cromată a schimbătorului aduce un plus de distincţie şi chiar de răceală. Pentru a nu exista dubii, numele tunerului apare în diverse locuri, atât în exterior, cât şi în habitaclu.
Mai mult, este disponibilă şi o mică linie de accesorii fashion pentru doamnele şi domnişoarele care vor fi dispuse să plătească între 4.500 şi 8.500 de euro pentru unul dintre cele trei nivele de personalizare. Noi, domnii, preferăm să îi luăm ei un Fiat 500 şi de 8.500 euro un Logan, pentru cumpărăturile de la supermarket…