FF – primul Ferrari cu tracţiune integrală prezentat oficial în România

Autor: Constantin Ciobanu 21 sept. 2011 Știri auto

La lansare au participat Mario Cospito – Ambasadorul Republicii Italiene la Bucuresti, Ion Bazac – Preşedintele Forza Rossa, pilotul oficial Ferrari – Giancarlo Fisichella precum şi membri din managementul Ferrari în frunte cu Enrico Galliera, Senior Vice President Commercial & Marketing. La doar 3 ani de la intrarea pe piaţă, Forza Rossa şi Ferrari au reuşit să devină brandul cel mai fascinant al românilor (conform unei cercetări recente Unlock Market). FF este primul Ferrari capabil să ofere senzaţii de condus excepţionale atât pe asfalt cât şi pe macadam sau zăpadă. Automobilul este cel mai puternic din segmentul său (660 cai putere) În proiectul de dezvoltare a participat şi fabricantul de pneuri Michelin, ca partener strategic. Giancarlo Fisichella şi-a făcut apariţia la bordul noului FF marcând astfel intrarea oficială pe piaţa din România a noului model.

Giancarlo Fisichella si Enrico Galliera, Senior Vice President Commercial & Marketing Ferrari

Ferrari FF are un preţ de pornire de 221.900 euro fără TVA. Echiparea standard include: suspensie adaptivă, airbaguri faţă şi laterale faţă, ESC, ABS, EBD, faruri b-xenon cu lumini de rulare pe timp de zi cu LED, senzori de parcare spate, senzori de lumină şi ploaie, oglinzi şi geamuri acţionate electric, climatizare pe două zone, jante din aliaj de 20 de inch, frâne carbo-ceramice şi kit de reparaţie anvelope.

Două dotări foarte interesante oferite standard sunt sistemul Launch Control şi sistemul antifurt cu monitorizare prin satelit cu un an de abonament gratuit.
La dotările opţionale începe distracţia. Vă enumăr doar o mică parte din lista lungă de trei foi A4. Toate preţurile ce urmează nu au TVA. Pentru caroserie – culoare din gama specială – 6.090 euro. Culoare anii 50-60 – 7.400 euro. Etrieri coloraţi în diverse nuanţe – 900 euro. Volan cu LED-uri – 3.050 euro. Inserţii de carbon în bord – 4.450 euro. Interior îmbrăcat în piele – 5.100 euro. Dacă vreţi volanul îmbrăcat în piele de o anumită culoare – 320 euro. Covoraşe din Alcantara – 1.900 euro, tapiţeria tot din Alcantara pentru portbagaj – 850 euro. O plăcuţă din argint personalizată costă în schimb doar 350 euro. Din seria dotărilor tehnice amintesc doar – farurile adaptive – 1.260 euro, suspensia cu gardă la sol reglabilă – 3.600 euro şi anvelopele run flat – 1.850 euro. Sistemul audio de top costă 3.700 euro, stingătorul 520 euro iar plasa de fixare pentru portbagaj costă 450 euro.

O dotare deosebită cel puţin din punctul de vedere al denumirii oficiale este – funcţia Start&Stop – este botezată High Emotion low Emission, adică HELE – 1.000 euro. Ultima dotare de pe listă este şi cea mai scumpă – 8.500 euro costă setul de bagaje din piele special concepute pentru portbagajul lui FF. Până acum Forza Rossa a comercializat patru Ferrari FF anul acesta iar maşinile vor fi livrate în iulie şi septembrie. Pentru anul viitor se previzionează că se vor comercializa aproximativ şapte unităţi.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide