A luat un Ferrari la test. Mașina este acum daună totală
A vrut să testeze un Ferrari clasic. A luat supercarul la plimbare și s-a întors pe jos. Mașina este acum daună totală.
Un Ferrari F40 va merge la fiare vechi. Un pasionat de mașini clasice a ieșit cu el la plimbare și l-a făcut zob în timpul unui test drive desfășurat în Queensland, Australia.
Șoferul a scăpat mașina de sub control, a culcat la pământ câțiva stâlpi aflați pe marginea drumului și a lovit câțiva copaci, în ceea ce pare o scenă de acțiune “made in Hollywood”. Din păcate, nu este doar o cascadorie, ci un accident în urma căruia mașina clasică s-a transformat într-un morman de fiare.
Niciunul dintre cei doi bărbați aflați la bod, șoferul și un angajat al unei reprezentanțe auto, nu a fost rănit. Imaginile de la locul accidentului au devenit virale pe rețelele de socializare.
Primele cercetări arată că șoferul rula cu viteză foarte mare când a pierdut controlul volanului clasicei care poartă nuanța originală Ferrari Corsa.
În Australia, un astfel de Ferrari F40 se vinde cu aproape 2 milioane de dolari australieni, echivalentul a 1,22 de milioane de euro. Aproximativ 20 de astfel de automobile clasice se află pe teritoriul Australiei. Acum numărătoarea se termină mai repede.
Ferrari F40, un automobil de colecție
Ferrari F40 a fost construit la Maranello în perioada 1987-1992. A fost ultimul model aprobat direct de Enzo Ferrari. Modelul cu tracțiune spate este pus în mișcare de un motor V8 twin turbo de 2,9 litri, care dezvoltă 478 de cai putere și un cuplu de 426 Nm. Propulsorul este cuplat la o transmisie manuală cu cinci rapoarte.
Doar 1,2 tone cântărește mașina care accelerează de la 0 la 100 km/h în 3,8 secunde și atinge o viteză maximă de 324 km/h.
Doar 1.311 exemplare au ieșit pe porțile uzinei de la Maranello. Un F40 se regăsește în colecția lui Ion Țiriac.