Ferrari a epuizat stocul pentru LaFerrari FXX K. Iată ce ai pierdut [VIDEO]
Ferrari tinde să devină brandul ale cărui produse vor fi cumpărate înainte să apară, dacă este să urmărim trendul din ce în ce mai vizibil din ultimul timp. Acum cinci zile, Ferrari a făcut public noul FXX, o bestie cu 1.050 de cai disponibilă doar fanilor cărora le place viaţa pe circuit şi care au suficienţi bani să o întreţină.
Astăzi te anunţăm că stocul pentru FXX K a fost epuizat, fiecare dintre cele aproape 40 de exemplare cotate la 2,5 milioane de euro bucata găsindu-şi proprietar.
Merită menţionat că în acest interval de timp, Ferrari a mai pus sub lumina reflectoarelor un model exclusivist şi dubios ca înfăţişare, numit Sergio, în descrierea căruia exista şi informaţia că a fost lichidat de pe stoc. 6 unităţi, 3.000.000 € bucata.
În timp ce în articolul anterior despre FXX K am descoperit împreună cifrele de performanţă, acum este timpul să-l situăm în ierarhia hyper-maşinilor Ferrari, folosind criteriul „tur de circuit Fiorano”.
Conform lui Nicola Bari (citat de Top Gear), FXX K are un timp de 1 minut şi 14 secunde. Asta îl face cu cinci secunde mai rapid decât versiunea de stradă LaFerrari şi cu o secundă mai rapid decât 599XX Evolutione – care era, la rândul lui, cu o secundă mai rapid decât FXX-ul bazat pe Ferrari Enzo.
Maşinăria aceasta arată, se mişcă şi sună excepţional de bine – şi te vei putea convinge de toate acestea analizând galeria foto de mai sus şi urmărind clipurile de mai jos.