Ferrari 599 hibrid la Geneva 2010
Vezi
primele poze neoficiale cu noul Ferrari 599 Hybrid
Cocept
Ferrari nu stă tocmai bine la media emisiilor per întreaga sa
gamă, aşa că adoptarea soluţiilor hibride devine pe zi ce trece mai
imperativă, pentru a se supune prevederilor impuse de comisiile de
mediu. Conform Quattroruote,
acest orizont nu este însă foarte îndepărtat şi la Salonul
de la Geneva constructorul din Maranello va veni cu primul său
model hibrid, bazat pe Ferrari 599 GTB Fiorano.
În spatele acestui proiect va sta experienţa acumulată în
Formula 1 cu sistemul Kinetic Energy
Recovery Systems (KERS). Astfel modulul hibrid va fi construit în
jurul acestei inovaţii tehnologice patentate pe monopostul
Scuderiei. Dar noul model nu va folosi KERS doar pentru
ruperile de ritm, ci contribuţia sistemului hibrid va fi de a
reduce în primul rând consumul şi emisiile. Prin urmare va
fi folosit un motor electric mai puternic, care să preia din
sarcina celui V12 cu combustie internă, şi baterii cu o capacitate
de stocare mai mare.
Exprimată în cifre, contribuţia componentei hibridei va fi de a
„arde” cu 35% mai puţin combustibil. Astfel, în ciclul
urban se va consemna o scădere a consumului de combustibil de la 27
de litri la 100 km la 17 litri. Nu ştim care va fi efectul
asupra dinamicii, dar pentru asta vom aştepta cu mare interes
Salonul de la Geneva.