Arabia Saudită, singura ţara din lume care le interzicea femeilor să conducă maşini, a ridicat dumincă interdicţia. Până la această dată cele care au avut curajul să se urce la volan, fie sunt în închisoare, fie în exil, iar o teamă există că în familiile cu bărbaţi conservatori în gândire femeile nu vor fi lăsate să-şi ia permisul.
În septembrie anul trecut autorităţile au anunţat că femeile vor avea dreptul să conducă maşini şi în ultimele luni s-au deschis şi şcoli de şoferi, au fost şi saloane auto pentru femei şi au fost emise şi primele permise de conducere.
Societatea londoneză de consultanţă Facts Global Energy estimează că şase milioane de femei, adică 65% din câte locuiesc în Regatul Saudit, vor putea cere permis, iar PricewaterhouseCoopers estimează că, până în 2020, aproximativ 3 milioane de femei ar putea obţine permisul.
Surse: Hotnews.ro