Farurile supărate îi schimbă moaca de SUV cuminte (galerie foto)

Publicat: 25 01. 2018, 15:00

UPDATE GALERIE FOTO SANTA FE

Azi au apărut şi primele poze cu maşina şi sunt 99% conform schiţelor pe care le-am publicat săptămâna trecută. Santa Fe 2019 arată în nota de design a liniei actuale Hyundai, adică de la foarte bine în sus. Asta după părerea noastră. Se vede că maşina are un stil „foarte” european pentru câştigarea unui segment şi mai mare de cumpărători. În Coreea, a patra generaţie Santa Fe o să aibă 3 motoare, de 2 şi 2.2 litri, benzină şi motorină (diesel-ul e cu ambele litraje). Preţurile pentru coreeni încep de la 21.500 de euro. Maşina se lansează oficial la Geneva.  

Unii dintre noi nici nu se născuseră când s-a născut celebrul Santa Fe. Era SUV-ul “de buget” pentru cei care-şi doreau neapărat un SUV, dar nu aveau bani de Clasa M de la Mercedes. În 2000 a apărut primul model şi numai în România a crescut vânzările Hyundai la cifre – record.

Aveai tot ce-ţi doreai la un preţ la jumătate din cel de start al unui SUV premium. Maşină mare, 4×4, numai bună pentru noua isterie europeană, SUV-urile. Prima generaţie a stat pe piaţă până în 2006. Coreenii nu au luat nicio pauză. Au mers mai departe cu al doilea model, până în 2012. A treia generaţie, înainte de asta nouă, s-a lansat în 2013, după alţi 5 ani. Cel mai puternic motor a fost pe generaţiile 2 şi 3, un V6 de 3.3 litri şi 290 de cai, benzină.

Acum, Hyundai revine cu noul Santa Fe şi are deja prima poză. Vedem liniile generale, mai puţin detaliile. Înţelegem însă că e o maşină europenizată, ca toată gama actuală. Vorbim, desigur, de design. Coreenii urmăresc să vândă volume importante nu numai în SUA, unde e una dintre cele mai bine cotate maşini, ci şi în Europa. În SUA, la sfârşitul lui 2013, Hyundai atinsese 1.000.000 de Santa Fe-uri vândute. Până azi se mai vânduseră aproape 600.000 de unităţi numai în SUA din 2013.  Nu mai încape discuţie de Asia.

Compania va prezenta în poze maşina la sfârşitul lui februarie, apoi live la Salonul Auto de la Geneva, în martie. Acum, gama de SUV-uri Hyundai e completă, după lansarea celorlalte două SUV-uri, Kona şi Tucson. Până acum un avem detalii concerete despre dimensiuni sau despre motoare şi performanţe. În linia oricărui producător care face maşini din ce în ce mai mari indiferent de clasă, probabil că şi Sata Fe o să ma ia câţiva centimetri în ampatament, implicit în spaţiul pe care îl vor avea pasagerii. Acum ne rămâne să ne confirmăm pasa bună în care e Hyundai, din marie-încolo, după lansarea de la Salonul Auto Internaţional de la Geneva. Undeva spre sfârşitul verii ar trebui să avem noul SUV mare de la Hyundai şi în România.