Facelift pentru Opel Mokka – SUV-ul de mici dimensiuni a fost actualizat cu noi tehnologii

Autor: Ionuț Vîlciu 24 oct. 2024 Știri auto

Opel a dezvăluit actualizarea pentru SUV-ul său de segment B. Mașina primește o parte frontală redesenată și un nou sistem multimedia.

Cel mai mic SUV din gama producătorului german a primit o serie de actualizări de ordin estetic, dar și un nou sistem multimedia mai modern.

Cea de-a doua generație Opel Mokka a fost lansată în 2020, iar acum a venit timpul pentru un facelift, prin care Opel vrea să impulsioneze vânzările acestui model. Astfel, modelul de clasă mică se bucură de o serie de actualizări pe final de 2024.

La exterior, Opel a redesenat ușor partea frontală, astfel că acum admisia orizontală este mai subțire și mai lungă. Deasupra acesteia tronează elementul definitoriu pentru toate modele noi produse de Opel, anume celebrul Visor, care încorporează farurile și grila frontală din plastic negru lucios.

Odată cu acest facelift, luminile de ceață integrate în bara de protecție dispar. Opel spune că noua parte frontală ajuta la eficientizarea aerodinamicii lui Mokka.

Noul Opel Mokka va avea un preț de pornire de 26.740 de euro

Noutățile continuă la interior, acolo unde Opel Mokka primește un volan nou, aplatizat. Două ecrane de 10 inch sunt oferite în standard. Unul este folosit pentru instrumentarul de bord digital, iar celălalt, care este un ecran nou și oferit în standard, afișează interfața sistemului multimedia, care a fost actualizat la rândul său.

Noua versiune a sistemului multimedia regăsit în Opel Mokka include și comenzi vocale mai precise, grație integrării ChatGPT în sistemul mașinii. De asemenea, consola centrală a fost redesenată și conține mai puține butoane fizice. Pe aceasta au rămas doar selectorul transmisiei, modurile de condus și frâna de parcare electronică.

Pe consolă vom regăsii spații de depozitare și un pad wireless de încărcare pentru telefoane, dar și două suporturi de pahare, plus cotiera centrală.

Prețurile pentru noul Opel Mokka pornesc de la 26.740 de euro în Germania.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Opel


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide