Facelift pentru BMW Seria 2 Gran Coupe. Tratament similar cu cel aplicat pentru Seria 1 – FOTO
BMW a lansat oficial facelift-ul pentru Seria 2 Gran Coupe. Mașina beneficiază de modificări care ar trebui să îi amplifice caracterul dinamic.
După lansarea actualizării pentru Seria 1, BMW a aplicat un tratament similar și pentru Seria 2 Gran Coupe, mașină strâns înrudită mecanic cu Seria 1. Asemenea hatchback-ului, designul va împărți opiniile oamenilor, însă clienții ar putea fi atrași mai mult de noile tehnologii și soluții tehnice pe care producătorul le-a implementat cu ocazia acestei actualizări.
Estetic, mașina împrumută multe de la Seria 1 facelift
Partea frontală a noului BMW Seria 2 este preluată direct de la Seria 1 facelift. Mașina primește noi faruri, o bară de protecție redesenată și o grilă cu contur iluminat.
Pe laterale vom regăsi noi modele de jante, iar partea din spate respectă aceeași tematică pe care am văzut-o pe hatchback-ul actualizat. Stopurile au un design mai agresiv și nu mai sunt unite printr-un element decorativ, iar bara de protecție este mai pronunțată.
Acum, Seria 2 Gran Coupe oferă un interior mai modern, așa cum am văzut și pe Seria 1, cu un design inspirat de cea mai nouă generație X1. Mașina are o planșă de bord complet nouă, care înglobează noile ecrane pe care rulează iDrive 9.
Este un format asemănător cu ceea ce am văzut și pe noul X1, cu un instrumentar de bord de 10,25 inch și un ecran central ce măsoară 10,7 inch în diagonală, exact ca la Seria 1 facelift.
Transmisie automată în standard și mai multă putere
BMW Seria 2 facelift va fi lansat pe piață cu patru motorizări. În versiunea de bază, mașina folosește un motor de 1.5 litri pe benzină, cu trei cilindri, tehnologie mild-hybrid 48V, care dezvoltă 170 CP și 240 Nm.
În gamă există și două motorizări diesel, anume 218d și 220d. Ambele sunt variațiuni ale aceluiași motor diesel de 2.0 litri, care produce 150 CP/360 Nm, respectiv 163 CP/400 Nm. Diferența majoră dintre cele două motoare este aceea că 120d beneficiază de tehnologie mild-hybrid. Toate motorizările sunt cuplate în standard cu o transmisie automată cu dublu ambreiaj și șapte trepte.
Nu în ultimul rând, versiune M Performance a noului BMW Seria 2 Gran Coupe va folosi un motor de 2.0 litri, pe benzină, care dezvoltă 300 CP și 400 Nm. M235 beneficiază de tracțiune integrală și de o transmisie automată cu șapte trepte, astfel că poate sprinta de la 0 la 100 în 4,9 secunde, către o viteză maximă de 250 km/h.