Facelift – Honda FR-V

Publicat: 28 09. 2006, 00:00

Honda grăbeşte
lucrurile în domeniul auto: după doar doi ani de la lansare,
monovolumul compact FR-V (cunoscut şi ca „2×3 locuri”, datorită
amplasării scaunelor) primeşte câteva modificări estetice şi un
motor nou pe benzină.

Dacă la
exterior îmbunătăţirile aduse sunt foarte discrete (iese în
evidenţă doar grila cromată a radiatorului), în interior s-a lucrat
ceva mai mult la nivelul materialelor, al compartimentelor de
depozitare sau al indicatoarelor, sporindu-se atractivitatea
habitaclului.

Noul
motor pe benzină are o cilindree de 1,8 litri şi distribuţie
variabilă i-VTEC, fiind cunoscut de pe noua generaţie Civic.
Motorul este capabil de 140 CP şi 174 Nm, marele său avantaj fiind
funcţionarea progresivă şi economică la regimuri mici şi medii.
Noul propulsor urmează a înlocui ambele motorizări pe benzină care
echipau până acum FR-V (2,0 de 150 CP şi 1,7 de 125 CP), rămânând
acompaniat doar de finul diesel common-rail de 2,2 litri, de
asemenea cu 140 CP.

Nivelul
de echipare va rămâne în continuare unul foarte bogat, atât în ce
priveşte pachetul de securitate, cât şi confortul
pasagerilor.