Facelift de final de carieră: Mazda MX-5 facelift 2012 – GALERIE FOTO

Publicat: 15 11. 2012, 12:41

Parcă au trecut prea repede cei şase ani de la lansarea celui mai îndrăgit şi popular roadster din lume, Mazda MX-5. După un facelift destul de consistent în 2009, iată că 2012 este anul unui nou facelift pentru MX-5, dar mai puţin evident. Este utlimul ”machiaj” înainte de apariţia noii generaţii, care se preconizează că va apărea la finalul lui 2013 sau începutul lui 2014.

Aşadar, faceliftul de 2012 al lui Mazda MX-5 presupune modificări estetice foarte discrete, în principal în partea frontală, unde grila centrală este uşor mai mare şi mai impozantă, iar locaşurile proiectoarelor de ceaţă au fost redesenate aşa încât simpatica MX-5 capătă un look curios de agresiv.

Însă aceste modificări nu au fost făcute doar de amorul artei, ci din raţiuni de securitate: redesenarea spoilerului şi reproiectarea capotei active (se ridică automat la impactul sub 20 km/h cu un pieton) înseamnă un nivel mult mai bun de siguranţă la impactul cu pietonii, care sunt protejaţi mai bine, conform noilor reglementări UE.

În rest, aceeaşi formă familiară de roadster veritabil, doar stopurile primind un mic refresh la nivelul aspectului. Inginerii au mai tunat suspensiile, sistemul de frânare şi direcţia noii Mazda MX-5 pentru îmbunătăţirea comportamentului sportiv şi a agilităţii. De asemenea, a fost îmbunătăţit răspunsul motorului la turaţii joase, dar s-a lucrat şi la optimizarea repartiţiei maselor pe punţi.

Motorizările rămân aceleaşi: un 1.8 MZR de 126 CP cu o cutie cu 5 trepte, respectiv un 2.0 MZR de 160 CP, combinat cu o cutie manuală cu 6 trepte sau, opţional, cu una automată. De asemenea, în program rămân atât versiunea cu soft-top, cât şi cea cu hard-top escamotabil, în timp ce paleta de culori s-a îmbogăţit cu o culoare specială: Gri Delfin.

Noua Mazda MX-5 facelift 2012 poate fi comandată deja în România, având un preţ de bază de 19.390 euro cu TVA inclus.