Fabrica Opel din Russelsheim
- 1862 După mai mulţi ani de activitate ca muncitor calificat în
metalurgie, Adam Opel îşi porneşte propria afacere în oraşul său
natal Rüsselsheim: construieşte prima maşină de cusut, punând
fundaţia companiei Opel. - 1863 Compania se extinde: Adam Opel are primul angajat, iar doi
ani mai târziu va avea primul ucenic. - 1886 Opel începe să construiască biciclete.
- 1899 „Opel Patent Motor Car, System Lutzmann” este numele
primit de primul automobil Opel. Acesta marchează începutul
producţiei de automobile la Rüsselsheim şi constituie baza pentru
construcţia de autovehicule utilitare. În decurs de un an, compania
îşi face debutul internaţional în sportul cu motor. - 1902 Primele şasiuri Darracq sunt echipate cu caroserii Opel la
Rüsselsheim. Autovehiculele sunt comercializate sub numele de marcă
Opel Darracq. Primul model construit complet de Opel, cu un motor
nou dezvoltat de 10/12 CP, cu doi cilindri, este finalizat în
toamna aceluiaşi an. - 1909 Opel lansează un autovehicul compact la un preţ accesibil.
Modelul cu 4/8 CP cu două locuri, proiectat pentru clienţii care
acordă multă importanţă siguranţei, devine cunoscut sub denumirea
de „Doktorwagen” (Maşina doctorului). - 1924 Investind un milion de mărci din aur, Opel modernizează
complet producţia de automobile. Fabrica de la Rüsselsheim este
prima unitate de producţie germană care introduce metodele de
producţie de mare volum ale viitorului, incluzând procesele pentru
linia de asamblare. Primul autovehicul care părăseşte Fabrica
modernizată: legendarul model cu 4/12 CP, cunoscut mai bine sub
denumirea de „Laubfrosch” (Broasca de copac), datorită vopselei
caroseriei de culoare verde şi a farurilor proeminente. - 1929 General Motors achiziţionează primul pachet de acţiuni
Opel, de 80%, devenind proprierar unic 2 ani mai târziu. - 1935 Opel prezintă modelul Olympia, primul autovehicul produs
în masă din Germania, cu caroserie şi cadru fabricate integral din
oţel. Avantaje: greutate redusă, un nivel mai înalt siguranţă
pasivă şi caracteristici aerodinamice îmbunătăţite. În acelaşi
timp, este introdus un nou proces de producţie dezvoltat şi
patentat de inginerii din Rüsselsheim: aşa-numitul „mariaj” care
uneşte caroseria prefabricată cu şasiul şi ansamblurile
mecanice. - 1937 Compania se concentrează pe producţia de automobile,
vânzând fabrica de biciclete după ce a construit 2,6 milioane de
unităţi. - 1940 Automobilul cu numărul un milion a fost un model Kapitän.
În octombrie, o directivă a regimului nazist interzice continuarea
producţiei de autoturisme. Pe lângă diferite modele de camioane
sunt produse echipamente militare precum trenuri de aterizare
pentru avioane etc. - În 1950 producţia este reluată la capacitate maximă.
- 1956 Este deschisă o fabrică de componente presate şi de
caroserii nou construită (K40), fiind cea mai mare construcţie
industrială din Germania. - 1971 Autovehiculul Opel cu numărul zece milioane, un model
Rekord C Caravan, părăseşte linia de asamblare. - 1981 Este deschis un nou atelier de vopsitorie, prin care Opel
devine prima companie auto care utilizează vopsea ecologică pe bază
de apă. Roboţii, tehnicile modulare şi introducerea lucrului în
echipă reprezintă tendinţele viitoare. - 1989 Autovehiculul Opel cu numărul 25 de milioane, un Omega A,
părăseşte linia de producţie - 1999 Opel sărbătoreşte 100 de ani de producţie auto. Este
construit autovehiculul Opel cu numărul 50 de milioane, un
Omega. - 2002 Într-o uzină nou construită, care este considerată una
dintre cele mai moderne uzine din lume, sunt asamblate modelele
Opel Vectra şi Signum. - 2008 Intră în producţie noile modele Insignia, versiunile
hatchback şi sedan, care au fost dezvoltat la Centrul Internaţional
de Dezvoltare Tehnică din Rüsselsheim. - 2009 Modelele Insignia Sports Tourer şi Insignia OPC întregesc
portofoliul. - 2010 Modelul Buick Regal, care are la bază Insignia, este
construit pentru piaţa nord-americană. - 2010 Luna octombrie aduce celebrarea automobilului cu nr.
16.000.000 produs de fabrica de la Russelsheim, în timp ce
producţia totală a mărcii este de 60.000.000 de automobile.