Expresia pe care polițiștii nu au mai auzit-o de la șoferi în 2021: „Tu știi, mă, cine e tata?”
Polițiștii rutieri auzeau în trafic deseori amenințări din partea șoferilor pe care îi opreau, în cazul în care săvârșeau o contravenție.
Mulți dintre ei treceau la amenințări, iar una dintre expresiile des folosite suna în felul următor: „Tu știi, mă, cine e tata?”. În 2021, însă, această expresie nu a mai fost folosită, potrivit unui anunț al Ministerului Afacerilor Interne.
Încă în uz au rămas alte expresii folosite de șoferi: „La câți bani am, te dezbrac de uniformă și te trimit de unde ai venit!”, „Ia-mi tu permisul azi, că mâine îl iau înapoi!” sau „Ești plătit din banii mei, nu îmi iei tu carnetul!”.
Expresiile cu care sunt amenințați polițiștii în trafic
Ministerul Afacerilor Interne, într-o postare pe Facebook, speră ca șoferii să renunțe curând și alte expresii care-i amenință pe polițiștii.
Alte „scuze” folosite de șoferi:
„- Mi-am făcut epilare definitivă și nu am voie să port centura;
– Nu vorbeam, șefu`, la telefon, doar ascultam ce-mi spunea;
– Nu am aruncat țigara pe geam, mi-a căzut din mână;
– Am schimbat plăcuțele de frână și le testam să văd dacă țin;
– Șefu’, nu am trecut pe roșu, era auriu;
– Dar n-am băut nimic, am mâncat câteva bomboane cu alcool! (Rezultat:1,01‰!)
– Cum să fie 0,57? Am băut doar o bere. De care? La 2,5 litri;
– Am două ore de permisie de la soție. Merg să joc fotbal, mă grăbeam, mă-nțelegeți?
– Permisul? Păi de unde să am, ce, mi-ați dat?
– Boss, e blasfemie să merg cu 50 la oră cu mașina asta!
– Am ieșit acum de la spălătorie și voiam să o usuc!
– Desfundam mașina, că a avut probleme la filtrul de particule;
– Mă grăbesc, că se răcește pizza;
– Waze-ul nu vă arată aici. Vreau să văd și eu ordinul de serviciu.”
Totodată, MAI anunță că cei mai creativi șoferi sunt cei prinși conducând sub influența substanțelor psihoactive, dar „scuzele” lor nu pot fi redate.
„Indiferent de motivele invocate, rezultatul a fost același: aplicarea legii!” anunță Ministerul Afacerilor Interne pe Facebook.
Postarea a devenit virală pe internet și a strâns peste 13.000 de reacții, 508 comentarii și peste 1.100 de distribuiri.