Explicaţia cifrei octanice pe limba bunicii. E bine să bagi 95 în loc de 98 sau invers?
Cine a prins vremurile din cuaternar când existau mingi de 18 sau de 35 (parcă aşa erau), ştie că diferenţa o făcea calitatea palpabilă. Şi dacă-ţi luai pe coajă una de 35, erai vânăt două săptămâni. Dar era o diferenţă importantă. Una sesizabilă. Cum faci însă diferenţa între Cola şi Pepsi, deşi ambele sunt cola. Cum faci diferenţa între zahrul brun şi cel alb, legat la ochi? Şi ceea ce ne interesează acum e cum faci diferenţa între benzina şi 95 şi cea 98 sau chiar 100? O simţi la pedală? … Nu prea merge cu feeling-eala asta exagerată că nu te luăm în serios. Poate pe circuit, cu celule şi telemetrie, te mai scoţi cu explicaţia. Între două semafoare prin Bucureşti, Piteşti sau Alba, nu ţine placa asta.
E momentul în care alegem furtunul din pompă şi vedem indicative cu preţuri pe măsura cifrelor. Au şi culori diferite, depinde de producătorul şi de comerciantul de la care alimentezi. Începem cu 95, mergem pe 97 şi 98, ne apropiem de adevăr cu 99 şi prindem 100. 100, depinde şi aici de staţie. V-aţi prins că vorbim de cifra octanică. O cifră care cu cât e mai mare, cu atât e mai scumpă.
Care e cîştigul motorului dacă punem benzină cu cifră octanică mai mare? Nu e neapărat un câştig, cât o funcţionare corectă. Cifra octanică e rezistenţa benzinei la aprindere. Cu cât e mai mare, cu atât randamentul motorului e mai bun, iar puterea e şi ea mai mare.
Acest sistem de notare cu cifre octanice a fost dezvoltat de Russel Marker, în 1926, angajat la Ethyl Corporation în SUA. După această descoperire a lui, rafinăriile încercau să crească numărul de secvenţe de hidrocarburi din compoziţia benzinei. Asta însemna o calitate mai bună şi evitarea unei explozii a motorului prin autoaprindere la compresie mică. Dacă producătorul vă recomandă să folosiţi benzină cu o anumită cifră octanică, nu e bine deloc să folosiţi una cu cifră mai mică. Altfel, riscaţi să stricaţi motorul în timp sau chiar la o simplă cheie.
De obicei, cifrele octanice mari sunt la motoare cu litraj peste 2.000 cmc., cu rată de compresie mare. Sperând că v-am fost de folos cu ştiinţa noastră exacta, vă urăm alimentare corectă!
P.S. Şi fără supraacciză dacă se poate
Autor Alexandru Banu