Timp de aproape un secol, maşina era considerată apanajul bărbaţilor. Asta până când, din cauza modei downsizing, dictată de crizele petroliere şi de noul trend eco, maşinile au început să scadă în dimensiuni, iar noile tehnologii le-au făcut din ce în ce mai facil de condus.
În momentul de faţă, e greu de spus despre o maşină că e potrivită mai degrabă femeilor decât bărbaţilor. Totuşi, sunt câteva aspecte care fac o departajare suficient de pertinentă.
Majoritatea femeilor, mai ales cele tinere, manifestă o oarecare reticenţă faţă de condusul maşinii, în general când vorbim de trafic urban aglomerat şi manevre de parcare în spaţii strâmte. Prin urmare, cu cât o maşină este mai mică are şanse mai mari să atragă atenţia unei femei, care consideră că maşina e mai uşor de condus dacă e mai mică.
În schimb, pentru cei mai mulţi bărbaţi contează dacă maşina este cel puţin potrivită ca dimensiuni, dacă nu mare. Trecând peste implicaţiile psihologice de genul ”mărimea contează”, un bărbat tânăr este atras în general de maşinile sport puternice sau de SUV-urile care dau impresia că trec pe oriunde. Sau, şi mai bine, de SUV-urile potente, care exprimă statutul ”deasupra tuturor”.
Există şi excepţii: mamele grijulii, de exemplu, apreciază maşinile care exprimă robusteţe, siguranţă şi spaţiu, în timp ce amatorii de senzaţii tari şi purism la volan sunt atraşi de maşinile sportive mici şi agile. Însă, ca o regulă generală, putem spune că încă se mai aplică ”femeile vor maşini mici, iar bărbaţii maşini mari”.
Aspectul estetic rămâne unul dintre criteriile principale de alegere a unei maşini, în special în cazul femeilor. De altfel, conform mai multor studii, femeile sunt mult mai influenţate de culoarea maşinii decât bărbaţii, iar un aspect efeminat se pare că atrage mai mult femeile, maşinile robuste fiind preferate ori de femeile puternice, ori de mamele care vor siguranţă.
Bărbaţii pun accent pe aspectul maşinii mai ales dacă e vorba de agresivitate şi sportivitate, dar, faţă de femei, sunt mult mai puţini adepţi ai culorilor calde sau deschise şi mai mulţi ai culorilor sobre şi serioase. În plus, dacă femeile sunt în general înclinate să particularizeze interiorul unei maşini, pentru bărbaţi contează foarte mult individualizarea exteriorului.
În viitor se remarcă tendinţa creării maşinilor cu un design unisex, care li se potrivesc deopotrivă bărbaţilor şi femeilor. Asta deoarece accentul începe să se pună mai mult pe sistemele de propulsie mai ecologice sau pe interioarele cu dotări high-tech, designul şi performanţele dinamice coborând pe plan secund.
Însă, pentru moment, putem spune că dimensiunea şi aspectul maşinilor sunt principalii factori care departajează femeile de bărbaţi când e vorba de a alege o maşină.