Producătorii de lux şi-au făcut un obicei din a lansa edţii speciale pentru China, pe măsură ce piaţa auto din această ţară începe să devină, cu paşi repezi, cea mai importantă din lume. Cei de la Bentley nu au timp de pierdut, iar dacă zilele actualului Continental Flying Spur tot sunt numărate, englezii s-au gândit să împuşte doi iepuri dintr-o dată cu limuzina lor: să stoarcă şi ultima picătură din capitalul de imagine al maşinii cu o carieră de şase ani la activ, dar să le şi mulţumească bogătaşilor din China pentru fidelitate.
Astfel, a luat naştere Bentley Continental Flying Spur Linley Edition, care poate fi considerat cu adevărat exclusivist, de vreme ce numai 10 modele vor putea fi comandate, iar asta doar de către vorbitorii limbii mandarine. Elementele care fac o maşină şi mai specială acum din limuzina britanică sunt strict de natură estetică, dar fac parte din lucrurile indispensabile unui nabab. Lemnul Santos de palisandru a înlocuit „banalele” esenţe de castan şi nuc, iar acest lucru se va putea observa la nivelul consolei centrale, al cotierei şi al inserţiilor de pe acoperiş.
Fumătorii chinezi vor primi un regal din partea lui Bentley Continental Flying Spur Linley Edition. Cotiera banchetei spate înglobează un umidificator pentru ţigările de foi, precum şi un cutter, dar şi o scrumieră. Iar dacă cei care îşi permit să se bucure de toate acestea vor simţi nevoia de ceva în plus, frigiderul din consola pasagerilor va elibera la timp şampania, de preferinţă franţuzească. Logoul Linley este prezent peste tot în habitaclu, pentru ca cei mai bogaţi oameni din China să nu se amestece printre celelelte Bentley-uri.