Un stat din Europa interzice importul și comercializarea de mașini Skoda

Autor: Elena Luchian 06 mai 2021 Știri auto

Un stat din Europa interzice importul și comercializarea de mașini Skoda, iar noua reglementare a intrat deja în vigoare. Importatorul oficial Skoda a anunțat că nu mai vinde modelele constructorului ceh.

GALERIE FOTO

Se întâmplă în Belarus, după ce Skoda și mai multe companii au refuzat să sponsorizeze Campionatul Mondial de Hochei, dacă această competiție se va desfășura pe teritoriul republicii. Decizia cehilor a fost luată în contextul încălcării continue a drepturilor omului în Belarus.

Interdicția de comercializare se aplică asupra întregii game Skoda, indiferent de tipul de propulsie, caroserie și de țara de producție. Nu se vor mai importa mașini noi și nici mașinile din stoc nu vor mai fi vândute.

Administrația de la Minsk a alcătuit o așa-numită “listă neagră” a producătorilor care urmează să fie interzise în Republica Belarus. Din industria auto, Skoda și Liqui Moly sunt pe listă

Executivul își justifică decizia susținând că este una pentru protecția intereselor naționale, “luând în considerare acțiunile neprietenoase [n.r. ale producătorilor] față de populația din Belarus”. Decizia a fost adoptată în baza decretului nr. 128 din 30 martie 2021 privind “Aplicarea Măsurilor Speciale”. Noua reglementare se aplică la 10 zile de la publicarea documentului oficial, adică începând de miercuri, 5 mai.

Cei care încalcă interdicția și importă bunurile produse de companiile aflate pe lista neagă vor fi sancționați conform legii.

Lista va fi valabilă pentru o perioadă de șase luni. În această perioadă, Skoda nu poate oferi acolo nici servicii de reparații sau mentenanță.

Ce modele vinde Skoda în Belarus?

Skoda se află printre cele mai importante brand-uri pe piața auto din Belarus, acolo unde ocupă poziția a șasea. Nu mai puțin de 3.682 de clienți au comandat un autoturism marca Skoda în 2020.

Gama constructorului ceh pune la dispoziția clienților din Republic Belarus patru modele. Este vorba despre Skoda Octavia și Skoda Superb, dar și despre SUV-urile Karoq și Kodiaq.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide