Euro NCAP a testat Skoda Enyaq IV și Volkswagen ID.4 în aceeași sesiune cu modelele Dacia. Ce rezultate au obținut?

Publicat: 14 04. 2021, 14:30
Actualizat: 14 04. 2021, 14:31

Euro NCAP a testat Skoda Enyaq IV și Volkswagen ID.4 în aceeași sesiune de teste în care au intrat modelele Dacia Logan și Sandero. Ce rezultate au obțiut mașinile electrice?

GALERIE FOTO

A fost cea de-a doua sesiune de teste efectuată anul acesta de Euro NCAP. Modelele Dacia au înregistrat rezultate dezamagitoare, încheind sesiunile cu doar două stele. Volkswagen ID.4 și Skoda Kodiaq iV au bifat însă punctajul maxim acordat de organizația specializată în siguranță. Fiecare dintre ele și-a adjudecat câte cinci stele.

Volkswagen ID.4, testat în versiune cu un singur motor electric, amplasat pe puntea spate, a obținut 93% pentru protecția ocupanților adulți. Modelul lansat în iarna care a trecut a reușit să obțină 89% pentru protecția copiilor aflați la bord.

Protecția participanților vulnerabili la trafic, cum sunt pietonii și bicicliștii, a fost notată cu 76%. 85% a fost punctajul trecut în contul sistemelor de asistență. Acestea din urmă au fost cele care au influențat negativ rezultatele obținute de modelele Dacia, Logan și Sandero, în cadrul aceleiași sesiuni Euro NCAP.

VIDEO:

Skoda Enyaq iV, 5 stele, ca și Volkswagen ID.4, în sesiunea în care modelele Dacia au luat doar 2 stele

Rezultate impresionante a obținut și Skoda Enyaq iV, în sesiunea în care Dacia Logan și Sandero au primit un punctaj dezamăgitor pentru sistemele de asistență și pentru protecția pietonilor și bicicliștilor. Specialiștii în siguranță au notat cu 94% protecția asigurată adulților aflați la bord. Pentru protecția copiilor, Enyaq iV a obținut 89%, un rezultat identic cu cel acontat de ID.4.

71% a fost scorul pentru protecția participanților vulnerabili la trafic. Modelul electric a primit 82% pentru sistemele de asistență.

Euro NCAP a testat versiunea entry-level, Skoda Enyaq iV 60, cu motor electric amplasat pe puntea spate și baterie cu o capacitate de 62 kWh. Această unitate îi asigură o autonomie de până la 390 de kilometri.

Atât ID.4, cât și Enyaq iV au la bază platforma MEB, dezvoltată de Grupul Volkswagen pentru mașinile electrice.

VIDEO: