Ești obligat să acorzi prioritate unui biciclist aflat în sensul giratoriu?

Autor: Radu Țuțulan 04 dec. 2024 Știri auto
Ești obligat să acorzi prioritate unui biciclist aflat în sensul giratoriu?

De multe ori, bicicliștii care circulă în sensul giratoriu sunt accidentați de șoferii care nu îi observă sau care consideră că mașinile au prioritate.

Circulația în sensul giratoriu este reglementată prin lege. Codul Rutier stabilește care sunt regulile de acordare a priorității și cine are drept de trecere.

Dar, au voie bicicliștii să circule în interiorul acestor intersecții?

Regulile de circulație în sensul giratoriu

Legea stabilește că un conducător auto e obligat să semnalizeze de fiecare dată când schimbă direcția de mers. La fel și în cazul în care trece de pe o bandă pe alta. Iar acest semnal trebuie dat înainte de efectuarea manevrei.

Aceste obligații se aplică și în cazul intersecțiilor cu sens giratoriu.

Dacă faci stânga sau întorci la giratoriu, trebuie să dai semnal stânga. Acesta trebuie menținut până în momentul în care urmează să părăsească giratoriul. Dacă faci dreapta, în giratoriu, dai semnal dreapta. Doar dacă vei continua deplasarea pe direcția înainte, nu se semnalizează.

În cazul intersecțiilor cu sens giratoriu, conducătorii de vehicule trebuie să respecte regulile privind circulația pe benzi, având obligația să semnalizeze din timp părăsirea intersecției și să se asigure că o pot face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic”, prevede Codul Rutier la Art 107, pct. 1 (1).

Așadar, cei aflați pe banda 2 sau superioară au obligația de a acorda prioritate celor care circulă pe banda inferioară.

Ești obligat să acorzi prioritate unui biciclist aflat în sensul giratoriu?

Legea stabilește că bicicliștii trebuie să respecte toate indicatoarele și marcajele rutiere dintr-o intersecție dirijată, precum STOP sau Cedează Trecerea.

Iar în cazul unei intersecții nedirijate, se aplică regula priorității de dreapta. Ceea ce înseamnă că bicicliștii trebuie să acorde prioritate vehiculelor care circulă din dreapta. Dar, au drept de trecere față de cei care vin din stânga.

În schimb, la trecerea printr-un sens giratoriu, se aplică o așa-zisă regulă a priorității de stânga. Ceea ce înseamnă că, înainte de a pătrunde în intersecție, atât mașinile cât și bicicliștii trebuie să acorde prioritate vehiculelor care se află deja în giratoriu și vin din partea stângă.

Înainte de a intra în sensul giratoriu, biciclistul trebuie să se încadreze pe banda 1, dacă merge înainte sau la dreapta. Iar dacă face stânga sau întoarce, pe banda 2 sau superioară.

În sensul giratoriu se circulă cu viteză destul de ridicată. De multe ori, șoferii sunt grăbiți și nu observă nici măcar alte mașini. Și, deși ar trebui să acorde prioritate unui biciclist aflat în sensul giratoriu, de multe ori nu se întâmplă asta. Așa că, recomandarea mea e ca bicicliștii să traverseze acea intersecție fie pe la trecerea de pietoni. Legal, au voie să circule în sensul giratoriu, dar șoferii România încă nu sunt obișnuiți să acorde prioritate bicicliștilor. Iar infrastructura rutieră nu e la nivelul la care să permită circulația în siguranță a bicicliștilor”, a declarat pentru ProMotor instructorul auto Marian Croitoru.

Așadar, șoferii sunt obligați să acorde prioritate bicicliștilor, dacă aceștia se află deja în sensul giratoriu.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: elements.envato.com


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide