Este legal să transporți bicicleta pe mașină? Legea circulației impune mai multe limite

Publicat: 18 10. 2024, 13:31

Conducătorii auto care vor să transporte bicicleta pe mașină trebuie să țină cont de interdicțiile impuse de legea circulației. De asemenea, e important să respecte și prevederile referitoare la utilizarea de echipamente sau dispozitive omologate.

Tot mai mulți români profită de excursiile cu mașina în aer liber pentru a face și o tură cu bicicleta. Însă, nu toate bicicletele pot fi pliate pentru a fi băgate în portbagaj.

De aceea, există dispozitive speciale care se montează pe mașini, cu ajutorul cărora pot fi transportate echipamentele sportive.

Este legal să transporți bicicleta pe mașină?

Echipamentele speciale de transport al bicicletelor se montează, în general, în spatele mașinii, pe haion sau deasupra vehiculului, pe plafon.

Acest suport de biciclete poate fi folosit și la transportul altor echipamente sportive, precum schiurile, placa de snowboard sau cea de surf. Însă, autoritățile impun anumite limite.

Se interzice conducătorului de autovehicul […] să transporte în și pe autoturism obiecte a căror lungime sau lățime depășește, împreună cu încărcătura, dimensiunile acestuia”, se arată în Art. 181 (6) din legea circulației.

Așadar, dacă este pusă în spatele mașinii, bicicleta nu trebuie să depășească lățimea vehiculului, luând în calcul și oglinzile laterale. Dar, atenție, nici lungimea acestuia! Și nici nu este legal ca bicicletele sau echipamentul de transport să acopere numărul de înmatriculare.

Iar în cazul celor care montează pe plafonul mașinii acest echipament, trebuie să fie atenți la regimul de înălțime. Sunt pasaje subterane și poduri pe unde nu pot trece vehicule mai înalte de 2.5-2.8 metri.

Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni […] nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor și al obiectelor în sau pe vehicule”, stabilește Art. 101 (13) din OUG 195/2002.

Ceea ce înseamnă o amendă contravențională cuprinsă între 660 de lei și 1.320 de lei.

Cum poți transporta bicicletele cu mașina legal?

Polițistul Tavi Perțea a explicat, într-un clip postat pe canalul său de YouTube, cum poți transporta, legal, bicicletele cu mașina.

În cazul vehiculelor mai mari, de exemplu, suportul de biciclete poate fi montat deasupra numărului de înmatriculare.

Dacă, însă, ai un autoturism, atunci trebuie să cumperi un dispozitiv omologat. Ceea ce înseamnă că acesta va dispune de spațiu de montare a plăcuței cu numărul de înmatriculare și va avea și elemente de iluminare sau reflectorizante.

Iar conducătorul auto poate solicita, de la Direcția Rutieră, o a 3-a plăcuță de înmatriculare, pentru acest suport de biciclete.

Dar, cel mai sigur este ca bicicletele să fie transportate în interiorul vehiculului. În felul acestea sunt și protejate și nici nu riscați o amendă.

VIDEO