Sunt șoferi care, fiindcă au suficientă viteză și din sens opus nu se apropie nimeni, depășesc mai multe mașini odată. Dar, este legală o astfel de manevră?
Regulile de efectuare a unei depășiri sunt obligatorii pentru toți șoferii și se aplică indiferent de tipul de vehicul pe care îl conduce un șofer.
Astfel, conducătorii auto nu pot efectua, legal, o manevră de depășire decât în anumite condiții.
Conducătorul de vehicul care efectuează depăşirea este obligat să:
Se interzice depăşirea vehiculelor:
De asemenea, este interzisă depăşirea coloanei oficiale.
Prin excepţie, pot fi depăşite pe poduri, sub poduri şi în tuneluri vehiculele cu tracţiune animală, motocicletele fără ataş, mopedele şi bicicletele, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanţă mai mare de 20 m, iar lăţimea drumului este de cel puţin 7 m.
Conform legii circulației, este interzis să depășești o coloană de mașini care staționează la semafor, la trecerea de pietoni sau cale ferată.
Însă, legislația nu face nicio referire la depășirea unei coloane de vehicule aflate în mișcare. Ceea ce înseamnă că, legal, dacă un șofer respectă toate normele impuse de Codul Rutier, poate depăși mai multe mașini.
„Desigur, trebuie să ne asigurăm atent din sens opus. Să ne asigurăm că putem să revenim pe sensul nostru de mers în siguranță, să nu determinăm pe cei care vin din sens opus să frâneze sau să tragă pe dreapta. La fel, nici pe cei pe care-i depășim nu trebuie să îi deranjăm. Dacă ai vizibilitate, nu ai indicator care să-ți interzică depășirea, de ce să nu depășești mai multe vehicule odată?!”, a explicat polițistul Tavi Perțea pe contul său de YouTube.
Dar, chiar dacă această manevră este legală, trebuie să respecți limita de viteză și marcajele și indicatoarele rutiere.
Pentru nerespectarea regulilor de depășire, permisul auto poate fi suspendat până la 60 de zile. De asemenea, se poate aplica o amendă contravențională care ajunge la 3.300 de lei.