Este legal să depășești coloana de mașini? Cum se face, corect, o depășire

Autor: Radu Țuțulan 14 sept. 2024 Știri auto
Este legal să depășești coloana de mașini? Cum se face, corect, o depășire

Depășirea este una dintre cele mai periculoase manevre pe care le face un șofer. De aceea, este foarte important să fie respectate toate regulile impuse de Codul Rutier, pentru a evita producerea unui accident. Dar, conform legii, este legal să depășești coloana de mașini aflate în mișcare pe un drum public?

Codul Rutier actualizat stabilește care sunt regulile de efectuare a manevrei de depășire.

De asemenea, impune șoferilor să nu intre în depășire în anumite situații.

Care sunt regulile de depășire

Conducătorul de vehicul care efectuează depăşirea este obligat:

  • să se asigure că acela care îl urmează sau îl precedă nu a semnalizat intenţia începerii unei manevre similare şi că poate depăşi fără a pune în pericol sau fără a stânjeni circulaţia din sens opus;
  • să semnalizeze intenţia de efectuare a depăşirii;
  • să păstreze în timpul depăşirii o distanţă laterală suficientă faţă de vehiculul depăşit;
  • să reintre pe banda sau în şirul de circulaţie iniţial după ce a semnalizat şi s-a asigurat că poate efectua această manevră în condiţii de siguranţă pentru vehiculul depăşit şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.

În ce situații se interzice depășirea

Se interzice depăşirea vehiculelor:

  • în intersecţii cu circulaţia nedirijată;
  • în apropierea vârfurilor de rampă, când vizibilitatea este redusă sub 50 m;
  • în curbe şi în orice alte locuri unde vizibilitatea este redusă sub 50 m;
  • pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri şi în tuneluri;
  • pe trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare şi marcaje;
  • pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă şi la mai puţin de 50 m înainte de acestea;
  • în dreptul staţiei pentru tramvai, atunci când acesta este oprit, iar staţia nu este prevăzută cu refugiu pentru pietoni;
  • în zona de acţiune a indicatorului „Depăşirea interzisă”;
  • când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar şi parţial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spaţiul de interzicere;
  • când din sens opus se apropie un alt vehicul, iar conducătorul acestuia este obligat să efectueze manevre de evitare a coliziunii;
  • pe sectorul de drum unde s-a format o coloană de vehicule în aşteptare, dacă prin aceasta se intră pe sensul opus de circulaţie.

De asemenea, este interzisă depăşirea coloanei oficiale.

Prin excepţie, pot fi depăşite pe poduri, sub poduri şi în tuneluri vehiculele cu tracţiune animală, motocicletele fără ataş, mopedele şi bicicletele, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanţă mai mare de 20 m, iar lăţimea drumului este de cel puţin 7 m.

Este legal să depășești coloana de mașini?

Conform legii circulației, este interzis să depășești mașinile care staționează în coloană.

Însă, legislația nu face nicio referire la depășirea unei coloane de vehicule aflate în mișcare. Ceea ce înseamnă că, dacă un șofer respectă toate normele impuse de Codul Rutier, cum ar fi semnele și indicatoarele rutiere, limita de viteză sau regulile de depășire, poate depăși coloana de mașini.

Dar, chiar dacă această manevră este legală, este deosebit de periculoasă. În primul rând, este foarte posibil ca unui dintre vehiculele aflate în coloană să vireze la stânga. Și dacă nu se asigură temeinic, ar putea intra în fața celui care se află în depășire.

De asemenea, e posibil ca din sens opus să apară o altă mașină. Iar dacă distanța între vehiculele care merg în coloană e prea mică, șoferul aflat în depășire nu va avea cum să revină în siguranță pe banda sa de mers.

Totodată, s-ar putea ca cel care depășește să nu observe indicatoarele și marcajele rutiere. Astfel, riscă să se trezească într-o zonă unde depășirea e interzisă, cum ar fi o trecere de pietoni sau o intersecție.

Pentru nerespectarea regulilor de depășire, permisul auto poate fi suspendat până la 60 de zile. De asemenea, se poate aplica o amendă contravențională care ajunge chiar și la 3.300 de lei.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide