Este legal să conduci dubă de marfă cu permis Categoria B? Se aplică pedeapsa cu închisoarea
Șoferii care sunt prinși că nu dețin carnet de conducere specific categoriei din care face parte mașina la volanul căreia se află, riscă să ajungă la închisoare. De aceea e esențial să știi dacă e legal să conduci dubă de marfă cu permis Categoria B.
Toți cei care conduc un autovehicul pe drumurile publice trebuie să dețină un permis auto corespunzător.
Astfel, există carnet de conducere pentru motocicletă, pentru mașină, pentru camion, autobuz, tramvai, troleibuz și tractor.
Cei care sunt prinși de poliție că șofează un vehicul fără a avea acest drept, riscă să ajungă la închisoare.
Categorii de permis acceptate în România
Categoriile de vehicule pentru care se eliberează permisul de conducere, prevăzute la art. 20 alin. (2) din Codul Rutier, se definesc astfel:
-
- Categoria A – motociclete
- Categoria B – autoturisme
- Categoria C – camioane
- Categoria D – autobuze
- Categoria Tr – tractor
- Categoria Tv – tramvai
- Categoria Tb – troleibuz.
La acestea se adaugă o categorie suplimentară, destinată celor care vor să tracteze o remorcă. Șoferii din categoriile B, C și D trebuie să dețină permis Categoria E dacă atașează vehiculului o remorcă mai grea de 750 kg.
Este legal să conduci dubă de marfă cu permis Categoria B?
Cei care dețin permis Categoria B au dreptul de a conduce pe drumurile publice mai multe tipuri de vehicule.
Astfel, pot șofa autoturism, mașini de teren, camionete, autoutilitare și chiar anumite categorii de utilaje agricole.
Condiția este ca aceste vehicule să nu aibă o greutate mai mare de 3.5 tone. Totodată, vehiculul să nu aibă mai mult de 8 locuri pentru pasageri.
Așadar, cei care dețin permis Categoria B pot conduce o dubă de marfă, atâta timp cât greutatea vehiculului și a mărfurilor nu depășește 3.500 de kilograme. Pot conduce chiar și un microbuz, dacă acesta respectă limita de greutate și are cel mult 9 locuri.
Ce remorcă poți să tractezi cu permis Categoria B?
Șoferii care au permis Categoria B pot tracta și o remorcă de mici dimensiuni sau o rulotă.
Aceasta trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
- greutatea remorcii nu trebuie să depășească 750 de kilograme
- greutatea ansamblului (mașina + remorcă) nu trebuie să depășească 4.250 kilograme
- greutatea remorcii nu trebuie să depășească pe cea a vehiculului.
Este recomandat ca greutatea maximă a remorcii să nu depășească 30% din greutatea mașinii. De exemplu, dacă mașina are 1.000 de kilograme, atunci remorca încărcată nu ar trebui să aibă mai mult de 250 de kilograme. În caz contrar, aceasta va destabiliza vehiculul, iar pericolul producerii unui accident este foarte ridicat.
Închisoare, pentru cei care conduc un vehicul fără permis
Codul Penal prevede o pedeapsă cu închisoare de până la 5 ani pentru cei care nu posedă permis de conducere.
„Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, precizează Codul Penal.
Așadar, riști să ajungi la închisoare dacă ai permis Categoria B și ești prins la volanul unui camion. Sau conducând o motocicletă.
Aceeași pedeapsă e aplicată și celor care încredințează un vehicul unei persoane fără permis. Sau unui șofer care se află sub influența alcoolului ori a drogurilor.