Epidemia de coronavirus transformată în afacere – Lichid de parbriz vândut pe post de spirt medicinal
Epidemia de coronavirus a devenit afacere. Polițiștii au identificat trei persoane care vindeau lichid de parbriz sau diluant pe post de spirt medicinal. Acestea puneau substanța în sticle de 500 de mililitri cu etichete de spirt.
Trei persoane s-au ales cu dosar penal pentru substituirea de alimente ori alte produse. Polițiștii din Prahova, Argeș și Ilfov au efectuat mai multe percheziții în locuințele suspecților și au găsit acolo peste 3.000 de sticle care conțineau lichid de parbriz și diluant.
Au fost găsite și 244 de pet-uri a câte 5 litri cu lichid de parbriz cu inscripția “Alcool sanitar – dezinfectat pentru uz extern”, 40 de sticle a câte 500 de mililitri etichetate ca fiind spirt medicinal și 13 sticle de 500 de mililitri neetichetate.
La percheziții, polițiștii au observat că lichidul albastru din sticle nu prezintă un miros specific spirtului medicinal sau al alcoolului sanitar, ci emană un miros puternic asemănător diluantului, existând riscul de a pune în pericol sănătătatea consumatorilor.
Oamenii legii au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 15.000 de lei și au condus la sediul poliției trei persoane pentru audieri.
VIDEO: