Englezii scot bani buni de la ciorap pentru bătrânele noastre Dacii

Autor: Alexandru Banu 07 apr. 2017 Știri auto

 


Dacia 1300 este probabil cea mai îndrăgită maşină produsă în România. Ce-i drept este o replică fidelă a lui Renault 12, dar a fost primită atât de bine de poporul nostru încât originile ei s-au estompat şi toţi o văd acum ca pe o maşină cu suflet românesc. 

Interesul crescut pentru această maşină ne-a făcut să cercetăm site-urile străine şi să vedem cum este ea percepută de către străini. Astfel, pe un site din Marea Britanie, am găsit un exemplar într-o stare foarte bună, produs în 1981.

Preţul cerut pentru el este destul de rezonabil – 1.150 de lire (6600 de lei), este de culoare albă şi are la bord 80.000 de kilometri. 

Anunţul pare destul de sincer, din el lipsind partea arhicunoscută pe meleagurile noastre ”Maşina a fost condusă de o bătrânică şi ţinută mai mult în garaj”. 

Proprietarul menţionează că motorul, cutia de viteze, frânele şi suspenisa se află într-o stare bună de funcţionare, iar la pornire maşina produce, ”surprinzător”, un zgomot liniştit şi rafinat. Acesta mai spune că maşina se conduce bine şi, în ciuda vechimii, nu produce zgomote neplăcute în timpul mersului. 

Direcţia este, de asemenea, într-o stare foarte bună şi se manevrează uşor în ciuda faptului că este neasistată.

Interiorul este original şi se află şi el într-o stare excelentă, pentru vârsta maşinii. Scaunele sunt largi şi confortabile. 

Se pare că şi englezii au estimat bine preţul. Pe site-urile româneşti, Dacia 1300 se vinde tot în jurul sumei de 7000 de lei, doar că probabil diferă povestea vânzătorului. 

GALERIE FOTO



Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide