Emisii de CO2 mai mici cu 5% în 2009
Conform datelor din raportul anual privind gradul de poluare pe
plan european, nivelul mediu al emisiilor
de CO2 produse de maşinile noi, vândute în anul 2009
în ţările Uniunii Europene, a scăzut cu 5,1%. Este vorba
despre cea mai mare scădere anuală înregistrată din 2000 încoace,
atunci când a fost iniţiat acest program de monitorizare a poluării
auto în Europa.
Prin urmare, o scădere de 5,1% faţă de anul 2008, ceea ce nu ar
trebui să ne mire. Startul crizei auto din 2008 a făcut ca, în
2009, mulţi clienţi să se orienteze către maşini de cilindree mai
redusă şi cu un consum mai mic. Totodată, programele tip
„RABLA” au contribuit serios la creşterea vânzărilor de maşini mai
puţin poluante.
Pe de altă parte, maşinile noi mizează pe o greutate ceva mai
redusă şi pe o atenţie mai mare la nivelul de poluare al
motoarelor, în special emisiile de CO2.
Tehnologia motoarelor cu ardere internă a evoluat foarte mult, în
ultimii ani, în direcţia diminuării emisiilor poluante,
producătorii investind foarte mult în acest domeniu.
Totuşi, nu suficient, conform unor surse din cadrul comisiei de
mediu UE. Se pare că este în pregătire un plan amplu de
legi şi regulamente, având ca obiectiv reducerea emisiilor de
CO2 cu 30% în 2020, faţă de 1990. Un plan pe
care constructorii auto îl privesc destul de reticenţi, din cauza
investiţiilor masive care trebuie făcute, ceea ce înseamnă o
scădere a profiturilor.
Deocamdată, în 2010 se va înregistrează o scădere a emisiilor de
CO2 de 11% faţă de 1990, deci obiectivul este plauzibil.
Însă vorbim de un procent suficient de scădere a emisiilor? Cu
toate că marii producători auto fac destule eforturi pentru a
generaliza cât mai curând fabricarea de maşini puţin sau deloc
poluante, analiştii auto consideră că nu e suficient, iar
noile reglementări în materie de norme de poluare urmează
să pună mari presiuni pe constructori.
Interesant este faptul că Bătrânul Continent riscă să
rămână în urma unor pieţe precum USA, China sau Japonia,
care au obiective mult mai drastice de reducere a nivelului
poluării în viitor. Premisele unei accelerări a producţiei masive
de maşini hibrid şi electrice există, însă problema majoră rămâne
instabilitatea financiară din lumea auto şi riscurile unor
profituri prea mici.