Motivul incredibil pentru care Elon Musk, unul dintre cei mai bogați oameni din lume, se mută în alt stat

Publicat: 07 12. 2020, 15:00
Actualizat: 07 06. 2023, 15:07

Elon Musk, CEO-ul Tesla și SpaceX, intenționează să se mute din California în Texas, o mișcare care l-ar putea scuti de uriașul impozit pe venitul personal.

Musk a anunțat în luna iulie că Tesla își construiește următoarea fabrică din SUA în Austin, unde va produce vehiculele Cybertruck, Model Y, Model 3 și Semi. Compania a primit zeci de milioane de dolari în scutiri de impozit pentru a construi fabrica pe 2.100 de acri (aproximativ 850 de hectare) la est de aeroportul din Austin. Se așteaptă ca fabrica să înceapă livrarea primelor sale vehicule în 2021.

Musk are deja operațiuni în Austin, iar SpaceX are o unitate în Boca Chica, Texas. Elon Musk a avut un conflict cu oficialii din California în ultimele luni pentru ordinele de închidere temporară a uzinei Tesla Fremont.

În mai, Musk a spus că va muta producătorul auto din afara statului. Dacă Musk își schimbă adresa permanentă în Texas nu ar mai plăti impozit pe venitul personal.

Mai multe nume importante din tehnologie au părăsit California în favoarea statului Texas

Impozitul pe venit nu este singura nemulțumire pe care o are Elon Musk în privința statului California. În 2020, antreprenorul și-a scos casele la vânzare după o dispută cu autoritățile pe marginea restricțiilor impuse în pandemie. Șeful Tesla a deschis fabrica din Fremont chiar dacă acest lucru era interzis, scrie Go4it.ro.

În timpul pandemiei, mai multe nume importante din tehnologie au părăsit California. Chiar compania care a pus bazele Silicon Valley, nucleul tehnologic al SUA, se pregătește să părăsească statul însorit. HP își va muta cartierul general tot în Texas, potrivit CNN.