Electricul Lucid Air debutează în Europa cu o autonomie de până la 900 de kilometri
Producătorul american de vehicule electrice Lucid Motors anunță că noul său model denumit Lucid Air este disponibil pentru comenzi în Europa. Sedanul cu zero emisii va fi disponibil în două versiuni: Dream Edition Performance (P) și Dream Edition Range (R).
Noul Lucid Air vine în două versiuni care vor oferi până la 1.111 CP
INTRĂ ÎN GALERIA FOTO
În urmă cu aproximativ o lună, compania californiană Lucid Motors anunța că noul automobil electric Lucid Air va ajunge în 2022 și în Europa. Acum, americanii au comunicat primele detalii tehnice despre sedanul lor cu emisii zero și pe ce piețe va putea fi acesta comandat.
Conform oficialilor americani, modelul va fi oferit în două versiuni. Prima dintre acestea se numește Dream Edition Performance (P) și oferă un grup motopropulsor optimizat pentru performanță. Cea de-a doua, Dream Edition Range (R), va oferi o autonomie de 900 de kilometri.
Ambele variante sunt dezvoltat pe o platformă dedicată vehiculelor electrice la 924 de volți. Asta înseamnă că sunt echipate cu câte două motoare electrice.
Dream Edition Performance (P) va oferi 1.111CP și 1.390 Nm de cuplu, în timp ce Dream Edition Range (R) va genera 933 CP și 1.390 Nm. În aceste condiții, sprintul 0-100 km/h va fi realizat în 2,7 secunde, respectiv, 2,9 secunde.
Într-o primă fază, electricul va putea fi comandat doar în patru țări: Germania, Țările de Jos, Elveția și Norvegia. Livrările vor demara până la sfârșitul anului curent. În ceea ce privește prețul, Lucid Air Dream Edition va costa, spre exemplu, 218.000 de euro în Germania și 222.000 de euro în Țările de Jos.