Efectul Tesla asupra pieţei second-hand de maşini premium

Publicat: 08 10. 2019, 12:34

Americanii de la Capital One au analizat un fenomen interesant care a luat amploare în Statele Unite, iar rezultatul nu aduce veşti bune pentru producătorii de maşini premium, în special cei din Europa. Astfel, interesul consumatorilor pentru modelele Tesla şi, în special, modelul lor mai accesibil, Model 3, a distrus practic piaţa maşinilor premium rulate, cele mai mari victime fiind chiar producătorii europeni. Cei de la Capital One au numit acest fenomen „Efectul Tesla”. 

Succesul lui Tesla Model 3 îi determină pe americani să ofere la schimb maşinile lor premium pentru un model electric de la Tesla, cei mai afectaţi fiind producătorii tradiţionali ca BMW sau Mercedes-Benz. Potrivit Capital One, peste 22% dintre cumpărătorii unui model Tesla oferă la trade-in o maşină europeană premium. Rezultatul este inundarea pieţei de maşini second-hand cu maşini premium pentru care nu mai există în prezent o cerere semnificativă.

În aceste condiţii, modelele premium, considerate exclusiviste până de curând, îşi pierd valoarea în ritm accelerat. Studiul dă exemplul unui BMW 320i din 2018, care şi-a pierdut aproape 20% din valoare numai în prima jumătate a lui 2019 – de la 37.700 de dolari la 30.700 de dolari. Un alt exemplu este un Mercedes-Benz Clasa B, care a pierdut aproape 30% din valoare în primele şase luni ale anului, o depreciere enormă.

Deprecierea pentru modelele premium este atât de rapidă încât consumatorii pot cumpăra acum modele premium rulate de cel mult trei ani, ca BMW Seria 3 sau Mercedes-Benz Clasa C, la preţuri mai mici decât al modelelor noi de volum, cum sunt Toyota Camry sau Honda Accord.

Succesul Tesla marchează şi o schimbare a interesului cumpărătorilor de maşini premium. Dacă în trecut aceştia apreciau interioarele luxoase, cu materiale exclusive, consumatorii de astăzi îşi doresc mai mult uşurinţa în utilizare. O maşină care iese singură din parcare şi vine la picioarele tale este astăzi mai atractivă decât una care are interiorul din piele fină.