Ediţie specială pentru Marea Britanie: Mazda MX-5 Black Edition
Japonezii au intrat în campionatul britanic prin
roadsterul
Mazda MX-5 GT, care şi-a
dovedit deja avantajele în faţa unor competitori mai titraţi, gen
Lotus, BMW sau Ferrari, ocupând poziţia a treia în clasament şi
clasându-se de două ori pe podium până acum.
Nu e rău pentru o maşină care urmează să fie înlocuită de o
total nouă generaţie anul următor. Prin urmare, departamentul
de marketing din Anglia s-a gândit să le ofere fanilor o
ediţie specială, botezată „Black Limited Edition”. Aceasta
va fi disponibilă atât pentru roadsterul MX-5, dar şi pentru
modelul de clasă mică Mazda2.
Mazda MX-5 Sport Black va fi construită în doar 500 de
exemplare, toate destinate strict pieţei britanice.
Modelul se va diferenţia prin nuanţele speciale pentru vopseaua
caroseriei (Spirited Green, Crystal White Pearlescent, Velocity
Red), dar şi printr-un echipament standard mult mai bogat, în
condiţiile unui preţ de 22.995 lire sterline (mai mare cu numai 360
de lire faţă de top-modelul MX-5 2.0 de 160 CP).
Termenul „Black” se va regăsi în finisarea
negru-briliant a hardtop-ului escamotabil, dar şi în
culoarea închisă gun-metal a jantelor din aliaj uşor. În interior,
maşina va beneficia de tapiţerie din piele neagră, având cusătură
vizibilă gri-nisip. De asemenea, ornamentele vor fi de tipul
piano-black, urmând a se regăsi atât pe bord, cât şi pe volan. Nu
vor lipsi etichetele cu numărul de ordine al fiecărui model.
În ce priveşte Mazda2 Black, această ediţie specială va
fi oferită în 618 exemplare, care se vor diferenţia prin
acoperişul acoperit cu vinil negru, jante de 16″ negre-mat, precum
şi un echipament standard mai bogat. Motorizarea va fi cea de 1,3
litri şi 84 de CP.