Ediţie limitată Brownstone, pentru Peugeot RCZ

Autor: Tiberiu Abagiu 11 apr. 2012 Știri auto

Datorită vânzărilor record înregistrate de modelului Peugeot RCZ pe piaţa germană, constructorul francez a vrut să îi răsplătească pe clienţii din această ţară prin lansarea unei ediţii limitate numite RCZ Brownstone, ce va fi comercializată exclusiv în Germania.

Cea mai importantă trăsătură a acestei ediţii limitate numite RCZ Brownstone este, după cum sugerează şi numele, culoarea. Potenţialii clienţi nu pot alege să o schimbe, pentru că aceasta este disponibilă numai în nuanţa maro Guaranja în combinaţie cu grila frontală şi acoperişul de culoare neagră.

Discordanţă cromatică fac doar montanţii laterali vopsiţi în argintiu, aceştia reprezentând un element de design prezent şi la modelul de serie. În plus, jantele Magny Cours din aliaj de 19 inci vopsite în negru, îi dau şi ele un aer aparte „franţuzoaicei” ce a făcut furori pe tărâm german.

Interiorul lui RCZ Brownstone îi va răsfăţa pe pasageri cu scaune sport îmbrăcate în piele Cohiba şi Alcantara, cu bordul acoperit în întregime cu piele de culoare neagră şi cu inserţiile de pe interiorul portierelor.

Coupe-ul francez pune la dispoziţia clienţilor trei pachete de echipare în dotarea standard, acestea valorând peste 2500 de euro. Pachetul sport include volan îmbrăcat în piele, schimbător de viteze mai scurt şi o evacuare sport, cu un sound specific, în timp ce pachetul confort contine senzori frontali de parcare, senzori de ploaie şi un senzor ce schimbă automat faza scurtă a farurilor.

De menţionat este şi pachetul xenon, care oferă faruri ce îşi adaptează unghiul de iluminare în funcţie de direcţia automobilului. Opţional, cu 500 de euro poate fi comandat şi un sistem audio JBL de 240 waţi.

În ceea ce priveşte propulsorul, Peugeot RCZ Brownstone este echipat cu un motor de 1,6 litri THP pe benzină, capabil să producă 156 CP şi un cuplu maxim de 243 Nm. Consumul mediu al acestuia este de 6,4 litri/100km, iar nivelul de emisii este de CO2 de 149 g/km. Preţul de comercializare a lui Peugeot RCZ Brownstone pe piaţa din Germania este de 32.650 de euro.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide