EcoMOVE QBEAK – maşina electrică de oraş cu autonomie de 300 km

Publicat: 09 08. 2012, 12:56

This browser does not support the video element.

Probabil se vor găsi mulţi să râdă de EcoMOVE QBEAK şi să spună că e doar o caricatură de maşină. Însă danezii nu au timp de glume, iar QBEAK este pregătit pentru lansarea în producţia de serie chiar de la finalul acestui an.

QBEAK a fost prezentat sub formă de concept încă de acum doi ani, când a surprins prin ideile noi, iar creatorii săi au reuşit să convingă alte companii să investească în proiectul lor.

EcoMOVE QBEAK va fi construit in serie de la finalul lui 2012

EcoMOVE QBEAK are dimensiuni care rivalizează cu ale unui smart ForTwo: lungime de numai 3 metri, lăţime de 1,75 metri şi înălţime de 1,63 metri. Însă, faţă de un smart, QBEAK poate oferi până la 6 locuri! Cum e posibil acest lucru?

Ei bine, inginerii danezi au reuşit să elibereze spaţiul interior prin eliminarea compartimentului motor. Şi asta deoarece maşina beneficiază de două motoare electrice integrate în roţi, o soluţie pe care marii constructori auto s-au ferit să o folosească în producţia de serie până acum. Fiecare motor dezvoltă 35,4 kW şi suntem asiguraţi că sunt foarte robuste şi fiabile.

EcoMOVE QBEAK are o lungime de numai 3 metri, dar poate primi pana la 6 pasageri

Apoi bateriile-modul au o grosime foarte redusă şi sunt plasate sub podeaua perfect plană. Dată fiind forma de ”cutiuţă” a maşinii, în interior pot fi montate până la 6 scaune individuale, câte 3 pe rând, iar lăţimea generoasă a interiorului permite încărcarea unui europalet (în configuraţia cu maximum 3 locuri).

Accesul în habitaclul spartan se face prin intermediul a două portiere culisante, iar în spate QBEAK beneficiază de un hayon din două bucăţi. O altă modalitate prin care s-a obţinut mult spaţiu interior raportat la gabaritul exterior mic a fost eliminarea bordului, principalele funcţii ale maşinii putând fi controlate prin apicaţii de pe smartphone – de la pornire maşinii până la multimedia.

EcoMOVE QBEAK are doua motoare electrice in roti, iar bateriile-modul sunt sub podea

În construcţia caroseriei sunt utilizate doar materiale plastice robuste şi reciclabile, iar şasiul este realizat dintr-o combinaţie de aluminiu şi kevlar, aşa încât masa maşinii (fără baterii) se cifrează la doar 425 kg. Cele două motoare electrice dezvoltă o putere totală de 96 CP şi pun în mişcare fără probleme maşina, viteza maximă fiind de 120 km/h.

Cu o singură baterie-modul de 4,7 kWh, QBEAK poate parcurge 50 km, adică suficient pentru necesităţile de transport urban. Însă proiectanţii oferă posibilitatea de a echipa maşina cu până la 6 baterii-modul, care asigură o autonomie maximă de 300 km.

Cu 6 baterii-modul, EcoMOVE QBEAK promite 300 km autonomie

În ce priveşte preţul, acesta nu este definitiv, dar este estimat la 20.000 euro pentru varianta de bază. Date fiind programele guvernamentale din majoritatea ţărilor europene, cu bonusuri atractive pentru maşinile ecologice, dar şi costurile foarte reduse de rulare şi întreţinere pe care le promite EcoMOVE, QBEAK are şanse să înceapă o carieră de succes.

Rămâne de văzut dacă publicul va fi deschis către inovaţiile şi stilul nonconformist pe care le propune EcoMOVE QBEAK sau va prefera soluţiile mai convenţionale ale maşinilor electrice produse de marii constructori auto.

CE ŞANSE ÎI DAŢI LUI ECOMOVE QBREAK?

http://cache.tare.ro/50237ead396ca/videoplayer.swf?key=1168198d3ea6b7f7e070493d6e5d537c

EcoMOVE QBEAK – noua masina electrica din Danemarca de pe tare.ro